Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

ULTIMA ORĂ! Bărbat prins în Focșani cu 500 grame de hașiș, trimis de mama sa din Italia


Comunicat de presa2 18.10.2017
    La data de 16.10.2017, procurorii  Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău  au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Leonte Anton, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și introducere de droguri de risc în țară fără drept și măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 30 de zile față de incupatul Bortoae Andrei Cătălin, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
   În cauză există suspiciunea rezonabilă că la datele de 28.08.2017 și 16.10.2017,  inculpatul Leonte Anton a introdus în țară fără drept, în baza aceleiași rezoluții infracționale, droguri de risc, respectiv hașiș, cu ajutorul mamei sale, aflată în Italia, căreia i-a trimis sumele de bani necesare achiziționării drogurilor, substanțe interzise pe care le-a comercializat către diferiți consumatori.
   La data de 16.10.2017, inculpatul a fost depistat în flagrant pe raza municipiului Focșani, în apropierea domiciliului, după ce a ridicat un colet extern, în care au fost descoperite cinci plăci cu hașiș, drog de risc (aproximativ 500 de grame).
   De asemenea, față de inculpatul Bortoae Andrei Cătălin s-a reținut că a înființat pe raza comunei Blăgești, jud. Bacău, o cultură de cannabis in-door, cu ocazia percheziției domiciliare fiind identificate  9 plante de cannabis în diferite stadii de creștere și uscare, 610 g. de muguri de cannabis și o instalație pentru cultivarea „indoor” a cannabisului.
   La data de 17.10.2017 Tribunalul Bacău a dispus arestarea preventivă a inculpatului Leonte Anton pentru o perioadă de 30 de zile.
   Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate din Bacău și Vrancea.
   Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale.
   La percheziții au participat și luptători din cadrul serviciilor pentru acțiuni Speciale din Bacău și Vrancea.
   Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Sursa: diicot.ro 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?