Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639

GALERIE FOTO: Administratorii asociațiilor de proprietari, convocați la Primăria Focșani


Doar nouă mii de focșăneni și-au asigurat locuințele cu o poliță obligatorie împotriva dezastrelor – PAD (Polița de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale), au arătat reprezentanții PAID care au participat, ieri, la o întâlnire cu autoritățile locale și administratori de asociații din Focșani. Întâlnirea a avut loc în sala de ședințe a Primăriei și a fost condusă de primarul Cristi Misăilă. Edilul a remarcat numărul mic de administratori prezenți în sală, deși întâlnirea a avut ca temă și prevenirea unor dezastre provocate de incendii, cutremure la construcțiile etajate, din cauza unor modificări neautorizate precum șarpante din lemn, boxe la subsoluri, ocuparea sau blocarea unor spații din proprietatea comună indiviză sau realizarea de construcții fără aprobare, ori realizarea necorespunzătoare a acestora.
    Prezentarea poliței obligatorii de asigurare a fost realizată de reprezentantul Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandra Bontaș. Aceasta a arătat că polița obligatorie asigură protecția împotriva celor trei calamități naturale stipulate prin legea 260 din 2008, respectiv cutremure, alunecări de teren și inundații. Această asigurare are scopuri sociale și urmărește protejarea comunităților. În ceea ce privește Focșani, respectiv județul Vrancea, aici se regăsesc toate cele trei riscuri, de la cutremure la alunecări de teren și inundații. „Este o zonă cu cele trei riscuri incluse în polița PAD”, a subliniat reprezentantul ASF. Acest lucru se vede și în numărul mai mare de polițe PAD încheiate de focșăneni. Cu spectrul cutremurelor care zgâlțâie zilnic, focșănenii au încheiat polițe obligatorii pentru un număr de peste 9 mii de locuințe din cele circa 36 mii înregistrate în Focșani. Asta înseamnă un procent de 25%, peste media națională de 18-19%, respectiv media de 15% înregistrată la nivelul județului Vrancea.

    Una dintre temele discuțiilor cu cei prezenți în sală a fost extinderea riscurilor pentru care să fie încheiată asigurarea obligatorie. Un exemplu a fost paguba creată de un incendiu provocat de un fulger sau de rafalele puternice de vânt, frecvente în ultimii ani. Președintele Ligii Asociațiilor Habitat din România, Mihai Mereuță, a arătat că este nevoie de schimbarea legislației deoarece vântul puternic, fulgerele creează probleme iar în următorii ani fenomenele meteo extreme vor acoperi peste 65% din teritoriul României.
    Prezentarea poliței de asigurare PAD face parte dintr-o campanie derulată la nivel național sub sloganul „Anul acesta îmi protejez casa!”. Este prima campanie de informare despre acest tip de asigurare obligatorie în condițiile în care peste 80% din locuințele din România sunt în acest moment neasigurate iar statul nu acordă despăgubiri persoanelor care nu au acest tip de asigurare. PAID este o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată prin asocierea societăților de asigurare pentru încheierea de asigurări obligatorii de locuință, în conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008. PAID s-a constituit ca societate de asigurare în luna noiembrie 2009, prin efortul comun a 12 societăți de asigurare, acționari PAID. Conform prevederilor legii, PAID administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuințelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României: cutremur, inundații și alunecări de teren.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?