Ediția: Vineri 4 octombrie 2024 Nr. 6729
Ediția: Vineri 4 octombrie 2024 Nr. 6729

Răcoasa. Proiect privind construcția de trotuare în satul Varnița

Primăria Răcoasa are un proiect privind construcția de trotuare în satul Varnița. Proiectul va fi realizat de societatea Geovi Construct SRL. Valoarea investiției este de aproximativ 800 de mii de lei, iar finanțarea este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 – 2020, Axa Leader GAL Țara Vrancei, Măsura M4/6B Dezvoltarea satelor. Astfel, vor fi realizați 4,8 kilometri de trotuare destinate traficului pietonal, de o parte și de alta a DN 2 L, situate în intravilanul localității Varnița. „Traseele de trotuar propuse a se executa asigură accesul locuitorilor din satul Varnița la principalele instituții publice din sat, cum ar fi școlile, grădinițele și dispensarele. Realizarea unor căi pietonale de acces va avea influențe benefice imediate asupra ridicării standardelor în vigoare privind condițiile igienico-sanitare ale locuitorilor și a activităților productive ce se desfășoară în zonă. Construirea trotuarelor pietonale va realiza dezvoltarea infrastructurii rurale de bază ca precondiție pentru atragerea investițiilor în zonele rurale și implicit la dezvoltarea spațiului rural“, se arată într-o prezentare pe scurt a investiției.

Reamintim că Primăria Răcoasa are și un proiect privind construcția unei săli pentru ședințele Consiliului Local și nu numai. Valoarea investiției este estimată la 714 mii lei. Construcția va avea regim de înălțime parter și va avea următoarele caracteristici geometrice: Suprafață construită este de 186.54 mp; Suprafața desfășurată este de 186.54 mp; Suprafață utilă este de 147.72 mp; Înălțimea maximă este de 5.26 ml. Construcția va avea următoarele spații funcționale: Sală de ședințe în suprafață utilă de 119.20mp; Hol, în suprafață utilă de 3.26mp; Magazie în suprafață utilă de 11.58mp; Oficiu în suprafață utilă de 10.22mp; Grup sanitar bărbați în suprafață utilă de 3.16mp; Grup sanitar femei în suprafață utilă de 3.15mp; Centrală termică în suprafață utilă de 4.88mp.

De asemenea, Primăria Răcoasa are în derulare proiectul de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din localitate. Societatea Geovi Construct SRL este cea care a câștigat licitația pentru realizarea proiectului „Modernizare sistem alimentare cu apă în comuna Răcoasa, județul Vrancea“. Valoarea adjudecată a investiției este de 1,1 milioane de lei. Proiectul constă în realizarea serviciilor de proiectare care includ realizarea proiectului tehnic, prin întocmirea proiectului tehnic, detaliilor de execuție, caietelor de sarcini, documentației tehnice autorizație de construire, documentației pentru avize și acorduri și servicii de asistență tehnică din partea proiectantului pe toată perioada lucrărilor. Lucrările de execuție includ mdernizarea sistemului de alimentare cu apă în comună Racoasa, satele Mărăști, Răcoasa, Verdeași Varnița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?