Ea însăși pare desprinsă dintr-o poveste! O femeie micuță, cu zâmbet cald și ochi veseli ce își așteaptă cumpărătorii în spatele tarabei plină cu minunății care mai de care mai pufoase și mai colorate, făcute chiar de mâinile ei! Și să vă spun un secret…. Lucrurile făcute de ea, odată cumpărate, vă vor aduce cu ele și povești! Da, da! Scrise de ea însăși! Povești numai bune de spus seara, la culcare, copilașilor care vor strânge fericiți, în brațe, îngerașul sau românașul sau marioneta sau păpușelele confecționate cu atâta dragoste și inspirație, de focșăneanca Didina Mihăilă!
A lucrat o viață ca programator, iar după pensionare s-a apucat să facă tot felul de lucruri hand-made care să aducă bucurie în viețile copiilor și nu numai! O găsiți la Festivalul Bachus, aproape vizavi de Balada. Nu ezitați să vă opriți la standul ei, să-i cumpărați sau să-i admirați măcar lucrările! Veți primi, bonus, o doză zdravănă de optimism și voie bună!
.jpg)
Cei care atrag cel mai tare atenția pe taraba Didinei sunt perechile de românași. Confecționați din lână sau melană, ei sunt îmbrăcați în costume naționale ce respectă tradiția până la cel mai mic detaliu! Costume realizate cu migală și răbdare Dumnezeiască, după un studiu serios și atent al creatoarei asupra tradiției din diferitele zone ale României! Iar ceea ce a ieșit, este de poveste! Perechi de românași, încinși la brâu cu tricolorul, ce par gata de plecat la vreo sărbătoare în care cântul, dansul și voia bună sunt stăpâne! „M-am apucat de hand-made în urmă cu vreo cinci ani. Întotdeauna mi-a plăcut lucrul de mână, am împletit, am făcut și croitorie… Dar acum vreo patru, cinci ani, tot văzând și văzând diverse lucruri pe net, mi-a venit cheful să lucrez. Și am făcut mai întâi decorațiuni de Crăciun, mărțișoare, brățări… Cu românașii am pornit acum vreo trei ani, tot de Mărțișor. Am făcut perechi de românași mici, unul alb și unul roșu, apoi am zis să încerc și o pereche mare, așa cum sunt acestea. Și le-am tot îmbunătățit, am studiat costumele populare din diferite zone ale țării și am început să-i îmbrac așa încât să-i fac reprezentativi cu adevărat. Și ce să vă spun, au succes! De exemplu, acum nu mai am perechea din zona Vrancea și cea din Maramureș. S-au dat!”, a spus, cu bucurie, Didina.
Alături de românași, pe taraba femeii veghează îngerașii! Îngerașii confecționați tot din melană, cu aripioare care mai de care mai împodobite, numai buni de pus la somn în brațele vreunul copilaș! Îngerași în costum popular, îngerași cu aripile înnobilate de pietricele, îngerași multicolori… „Îngerașii vin cu poveștile lor… De exemplu, Îngerașul Mar vine cu Povestea Iei. Povestea Iei adaptată de mine. Iar pentru Îngerașii colorați am scris Povestea Îngerașului Curcubeu”, surprinde Didina! Sunteți curioși? Ei bine, iată gingașa poveste:.jpg)
„Povestea Îngerașului Curcubeu” de la Festivalul Bachus
„Un îngeraș alb ca zăpada, pufos și drăgalaș, locuia pe un norișor la fel de alb și pufos ca și el. Când s-a întâmplat povestea era o zi ploioasă și mohorâtă. Și din această pricină, îngerașul se cam plictisea. Aștepta cu nerăbdare să stea ploaia ca să se poata juca cu păsărelele care zburau în înaltul cerului, acolo unde se afla norișorul lui.
Deodată ploaia a încetat, un vânticel călduț de vară a împrăștiat norii, și Soarele, rotund și galben ca un bănuț de aur, și-a arătat fața zâmbitoare și a început să trimită raze strălucitoare peste tot în jurul lui.
Dar nu asta a fost minunea, căci s-a întâmplat o minune: pe cer s-a aprins curcubeul! Și era așa de colorat și strălucitor încât îngerașul a zburat către el și a început joaca. Se dădea de-a berbeleacul, se lăsa să alunece ca pe un tobogan, alerga și chiuia de mama focului!
Și a ținut-o într-o joacă până ce curcubeul a pâlpâit încetișor … și s-a stins.
Îngerașul a zburat către norișorul lui alb și pufos și abia atunci a văzut că nu mai era alb ci foarte, foarte colorat! Se colorase în culorile curcubeului dar culorile se amestecaseră pentru că se rostogolise de multe ori pe toboganul-curcubeu. Dar nu s-a supărat! Așa era mai vizibil pe norișorul lui alb și pufos și, de fapt, sub hainele colorate îngerașul era tot alb, pufos și drăgălaș!
Asta e povestea care mi-a spus-o Îngerașul Curcubeu într-o noapte, când a venit la mine în vis. Și mi-a mai spus, dragi copii, că de fiecare dată când apare curcubeul pe cer, el este acolo și se joacă plin de bucurie. Noi nu îl vedem pentru că are aceleași culori cu toboganul-curcubeu. De aceea am facut eu un Îngeraș Curcubeu, ca să știți și voi cum arată”. .jpg)
Capcane de vise și marionete croșetate
Ei, și dacă îngerașii Didinei, cu poveștile lor, nu vor reuși să aducă un somn lin prichindeilor, aflați că tot la taraba ei se găsește leacul: capcanele de vise! Adică, niște cercuri concentrice, croșetate măiastru cu diverse modele sau în stil plasă, de care sunt agățate câteva mărgeluțe continuate cu pene multicolore. Îmi spune că dreamcatcher-ul sau capcana de vise, pe românește, este un talisman al nativilor nord-americani care credeau că aceasta veghează asupra copiilor, prinzând visele rele în plasa lui și lăsând visele bune să pătrundă în somnul lor. „Povestea vorbește despre femeia Spider care avea grijă de copiii din triburile de indieni. Ea confecționa aceste talismane folosind cercurile magice din crengi de salcie sau frânghii făcute din diverse plante. Aceste cercuri erau decorate cu alte elemente sacre – mărgele din lemn sau sticlă colorată. Capcana de vise se poate agăța la pătuțul copiilor sau la fereastră astfel încât primele raze de soare care își revarsă lumina asupra lui să facă să dispară toate visele rele. Cercul este simbolul soarelui și al lunii care se perindă pe cer precum ziua și noaptea”, a explicat Didina, scoțând la iveală o altă minunăție! O păpușică marionetă care a prins viață instantaneu, odată ce și-a tras-o pe mână! „Copiilor le plac marionetele, am mai multe modele, pot face cu ele teatru de păpuși. Le-am pus și nume, de exemplu pe cea în costum popular o cheamă Smărăndița, după Smărăndița popii din Amintirile din Copilărie ale lui Ion Creangă. Pe cealaltă o cheamă Ilinca… Toate au nume! Și tot pentru copii am mai făcut și aceste miniaturi: bufnițe, șoricei, păpușele… minioni, că tot sunt de actualitate. Toate sunt croșetate, și le-am umplut cu melană. Minionii i-am croșetat pe recipientul de plastic din ouăle kinder”, explică Didina.
Căciulițe și brățări pentru pitici și mămici
Povestea Didinei nu se limitează la doar atât. Pe taraba ei mai strălucesc, vesele, tot felul de brățări. Brățări din pietricele multicolore, semiprețioase, brățări croșetate, brățări vesele, brățări elegante, brățări purtătoare de numele celor a căror mânuță o vor împodobi. Și alături de ele, multe căciulițe din fel de fel de culori, din fel de fel de fire împletite sau croșetate cu talent de mâinile inspirate și pricepute ale Didinei. Căciulițe ghidușe, numai bune de purtat în serile răcoroase din timpul Festivalului Bachus, și nu numai!
Așadar, dacă vă plimbați zilele acestea pe la standurile înșirate pe Bulevardul Unirii, nu ratați să o vizitați și pe Didina. O femeie cu zâmbet cald și priviri vesele, la fel ca de vesele ca și obiectele pe care le confecționează!
Și ca să vă conving pe deplin, iată și cealaltă poveste, cea a Îngerașului Mar, adaptată de Didina după „Povestea Iiei” și dăruită copiilor care aleg să ducă acasă acest îngeraș:.jpg)
Povestea Îngerașului Mar
„A fost o dată ca niciodată …
Într-o căsuță din pădure trăia un pădurar împreună cu fetița lui, Maria. Mama fetei se prăpădise demult, iar pădurarul îi era și tată, și mamă: o iubea ca ochii din cap și o creștea cu dragoste de oameni și de natură. Când spun că avea dragoste de natură asta înseamnă ca iubea și florile, și păsările, și toate jivinele pădurii, dar și stelele, soarele și luna din înaltul cerului. Dar Maria mai avea un paznic: era îngerul ei păzitor a cărui inimioară bătea la unison cu inima fetei și care îi trimitea numai gânduri bune și o ferea de tot ce era rău pe fața pământului.
Anii treceau și Maria cea cu părul bălai se făcea tot mai frumoasă, mai harnică și mai cuminte.
Când împlini 18 ani, fata îi ceru tatălui ei învoire să meargă la horă în sat. Bag seamă că se apropia sărbătoarea Sânzienelor și sătenii o sărbătoreau cum se cuvine. Tatăl ei se învoi, dar Maria nu avea straie potrivite pentru această sărbătoare, iar pădurarul nu avea bani să îi cumpere. O sfătui să caute în lada lăsată de mama ei, dar acolo Maria nu găsi decât niște haine vechi, nepotrivite cu marea sărbătoare. Începu să plângă de ziceai că va rămâne fără lumina ochilor de atâtea lacrimi pe care le vărsa. Într-un târziu adormi pe perna udă. Îngerașul ei păzitor suferea și el împreună cu Maria. Se gândi, se răsuci și până la urmă, bătând ușurel din aripi, zbură la iele (zânele bune ale pădurii, care erau chiar nașele fetei) și povestindu-le despre supărarea Mariei le rugă să o ajute. Zânele se puseră atunci pe țesut și făcură din cel mai fin borangic pânză albă ca spuma laptelui, adunară flori cu care vopsiră arnici pentru cusut, iar din aripi de licurici făcură fluturi (paiete) strălucitori pentru impodobit cusăturile. Toate acestea le așezară apoi lângă patul Mariei și apoi se făcură nevăzute în pădurea deasă.
Dimineața, când se trezi și găsi lângă pat așa minunații, Maria se bucură până peste poate! Åži, harnică așa cum v-am spus că era, se apucă de lucru. Mai întâi croi pânza, apoi cusu cu măiestrie flori multicolore, râuri de ape albastre, spice galbene de grâu. Atât Soarele și Luna cât și stelele din înaltul cerului își găsiră și ele locul pe pânza albă, iar fluturii (paietele) completară prin strălucirea lor frumusețea acestei cămeșe. Dar nu v-am spus un lucru: în timp ce fata cusea toate acestea, hainele îngerașului se împodobeau și ele cu frumusețe de flori iar aripile se umplură de mulțime de steluțe strălucitoare care împrăștiau sclipiri multicolore în bătaia soarelui.
Ei, și când Maria se îmbrăcă, pădurarul se minună de frumusețe de cămașă, dar și de frumusețe și mândrețe de fată.
Åži așa îmbrăcată, Maria se duse la horă în sat. Când o văzură sătenii se întrebară cine este fata aceea atât de frumoasă și îmbrăcată atât de minunat. Când își dădură seama că e Maria, fata pădurarului, murmurară pe rând: E Maria, Maria … IA.
Åži astfel cămașa cusută cu atâta măiestrie căpătă numele de IE chiar în ziua de Sânziene; și într-adevăr IA este măiastra costumului popular românesc”.
