Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

GALERIE FOTO : Meciuri amicale la Galați pentru echipele de volei ale Colegiului Economic


Atât echipa de volei fete, cât și cea de băieți, de la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focșani, au participat, la Galați, la meciuri amicale. Echipa de volei masculin a avut meciuri în sala „Florin Balaiș” din Galați, având ca adversare grupele de cadeți din cadrul Clubului Sportiv de volei „Arcada”.

În timpul meciurilor, ambițioșii vrânceni au demonstrat că sunt bine puși la punct în privința cunoștințelor tehnico-tactice necesare practicării acestui joc sportiv, atât de frumos și de spectaculos. Deși echipa campioană a județului Vrancea se află în plină reconstrucție, a reușit să se ridice la nivelul unei echipe de performanță. Menționăm că „Arcada” este un club privat de volei din Galați, fiind unul dintre cele mai titrate din țară. În anul competițional 2016, „Arcada Galați” s-a clasat pe locul secund în campionatul primei divizii a seniorilor.

Scorul final al meciului dintre Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” și „Arcada” a fost 3-3, vrâncenii aflându-se tot timpul la conducerea jocului. „Numai faptul că era un meci amical, în care lotul de jucători a fost rulat și s-au experimentat diverse formule de joc, a făcut ca scorul să se termine egal”, a declarat antrenorul Florin Eufrosie.
Din partea vrâncenilor, s-a făcut de departe remarcat căpitanul Andrei Scutaru, jucător pe care reprezentanții clubului gălățean au declarat că s-ar bucura să-l aibă în echipa lor. Din lotulvrâncean au mai făcut parte: Szabo Norris, Bicoi Ciprian, Sima George-Dan, Simion Andrei, Ceolpan Andrei, Berehoi Gabriel, Turturică Enrico.
Fetele de la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” Focșani au ales să joace un meci amical în compania echipei campioane a județului Galați din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, respectiv Colegiul Național „Costache Negri”.

Cele două echipe s-au întâlnit și în cursul lunii aprilie a acestui an, în meciurile oficiale de la etapa de zonă, desfășurate la Tulcea. La acel moment, echipa vrânceană s-a impus cu 2-0, după un meci extrem de greu.

„Ambele echipe se găsesc în prezent în plină reorganizare și au început pregătirea pentru meciurile oficiale, care urmează să se desfășoare în acest an. În urma meciului disputat la Galați, fetele din județul nostru au reușit să se impună cu un scor categoric: 5-0. Această diferență nu reflectă însă jocul echilibrat din toate cele cinci seturi, ci calitățile deosebite demonstrate de jucătoarele celor două echipe”, a menționat Florin Eufrosie.
Din lotul de jucătoare au făcut parte următoarele sportive: Paula – Corina Bălășoiu, Andreea Clincescu, Roxana Clincescu, Elena Vulpoiu, Mădălina Brutu, Lorene Grigore, Andreea Fătu, Andreea Fega. Pe tot parcursul competiției, ambele echipe au dat dovadă de seriozitate, chiar dacă a fost un meci amical.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?