Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Aeroplanul „Vlaicu II”, expus în Piața Unirii din Focșani în cadrul Târgului de carte


Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, sub egida Consiliului Județean, organizează, în perioada 28 septembrie – 1 octombrie, cea de-a XII-a ediție a Târgului de Carte de la Focșani, cu tema „Biblioteca și comunitatea mea”.
    Evenimentul se va desfășura în Piața Unirii și este destinat tuturor iubitorilor de carte. Aceștia pot să participe la expoziții, lansări de carte, dezbateri culturale, concerte, ateliere pentru copii, conferințe și alte momente surpriză. De asemenea, participanții pot să-i întâlnească pe invitații speciali din Republica Moldova, dar și pe cei din cultura națională și locală. Vor fi prezente personalități cu nume sonore, precum: Livian Stonciu, Ștefan Doniga, Marcel Iureș și Constantin Necula.

    Moment dedicat Centenarului „Mărăști, Mărășești, Oituz – 100”
    În deschiderea Târgului de Carte, organizatorii au pregătit un moment destinat Centenarului „Mărăști, Mărășești, Oituz – 100”. Momentul va cuprinde un recital de Muzică Militară al Garnizoanei Focșani, o expoziție itinerantă de carte, trecerea formațiunilor de aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române, ridicarea drapelului României pe catarg și sosirea, în Piața Unirii, a Aeroplanului „Vlaicu II”.
   
Preotul Constantin Necula, invitat special
    Prof. univ. dr. Constantin Necula va ține o conferință pe tema Rosturi și rostiri despre lectură, spiritualitate, și omul contemporan, în data de 29 septembrie 2017, ora 18:00, la sediul Ansamblul Folcloric „Èšara Vrancei” (Sala Balada).

    Premiera filmului OCTAV
    Târgul se închide cu lansarea filmului „OCTAV”, care va avea loc pe 1 octombrie, ora 19:30, la Cinema Balada. Realizat în regia lui Serge Ioan Celebidachi, filmul va fi lansat în prezența actorului Marcel Iureș. Acesta va susține la final o sesiune de autografe și va răspunde întrebărilor jurnaliștilor. Premiera oficială în cinematografe va avea loc pe 6 octombrie.
    La ediția din acest an a Târgului de carte vor participa următoarele edituri: Humanitas, Tritonic, Grupul Editorial Art, Corint, Niculescu, Litera, Epica, Meteor Press, Lider Internațional, Agnos, Pavcon, Armonii Culturale, Centrul Cultural Vrancea, Terra, Salonul Literar, Pallas, Usborne – UK și Librăria Universul Cărții. Editurile participante vor pune la dispoziția publicului noutățile editoriale, la prețuri promoționale.
    Organizatorii Târgului de Carte spun că anul acesta s-au înscris mult mai mulți participanți față de ediția din 2016, care promit că vor veni cu noutăți. Evenimentul este dedicat comunității și are ca scop încurajarea oamenilor de a citi. „Scopul evenimentului este de a conștientiza că biblioteca este o instituție care vine în slujba comunității. Trebuie să facem tot ce se poate pentru ca oamenii din jurul nostru, tineri și de toate vârstele, să vină la bibliotecă, să aibă încredere în bibliotecă, să vină cu idei”, spune Teodora Fântânaru, managerul Bibliotecii Județene Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?