Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Cei mai tineri militari români din Afganistan au 21 de ani și impresionează prin curajul lor


Doi soldați, de doar 21 de ani, și-au asumat un rol foarte important în Armata română. Aceștia participă, alături de Batalionul 280 Infanterie Protecție a Forței ”Inimi Neînfricate” Focșani, la misiunea Resolute Support, pe care Organizația Nord-Atlantică o desfășoară în Afganistan. Florin Biter și Narcis Piciu abia au împlinit 21 de ani, iar acum se află printre militarii români dislocați la Baza Militară Aeriană Kandahar. Amândoi și-au dorit foarte mult să îmbrace haina militară și s-au înrolat în armată. Când s-a anunțat în unitate misiunea din Afganistan, cei doi au fost primii care au depus cereri de plecare.
    Soldatul Florin Biter este liderul de tinerețe al batalionului vrâncean din Afganistan. El a împlinit 21 de ani în urmă cu mai puțin de o lună, pe 15 august, cu câteva zile înainte de a pleca în teatrul de operații. Anul trecut, s-a înscris la Academia Militară, însă a fost admis la cursurile cu taxă. Nu și-a permis acest lucru, astfel încât a renunțat și acum a ajuns în Afganistan, unde îndeplinește misiuni de escortă. ”În primul rând e o curiozitate. E și o experiență nouă. Mă ajută și în carieră. Sunt lucruri noi pe care le învăț”, spune Florin, care a fost atras de disciplina și rigoarea din sistemul milităresc. Aceeași vârstă o are și soldatul Narcis Piciu, cel care face zilnic misiuni de patrulare în zona provinciei Kandahar. A absolvit Liceul Economic ”Mihail Kogălniceanu” din Focșani, însă acum lucrează ca pușcaș — lunetist pe autospecialele blindate cu care merge în patrulare. ”Sunt la prima misiune. Am și un an de armată, de când m-am angajat în sistemul MApN. Mi-am dorit foarte mult să particip la o misiune internațională, în primul rând pentru experiență. Vreau să urmez cariera militară. Am auzit de la foarte mulți colegi cum este într-un teatru de operații și am vrut să o simt pe piele mea”, a explicat tânărul Narcis.
    Amenințările din zona de conflict nu îl sperie și este convins că poate face față oricărei situații, indiferent cât de dificilă și periculoasă ar fi. ”La început aveam unele îndoieli, dar acum, văzând practic ce trebuie să fac, sunt foarte sigur pe mine”, a adăugat acesta. Batalionul 280 Infanterie Protecție a Forței ”Inimi Neînfricate” Focșani participă, începând din luna august a acestui an, cu peste 600 de militari la misiunea Resolute Support din sudul Afganistanului.
    Text și foto: Cristian Lupașcu

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?