Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

Copil TÂLHĂRIT în Piața Unirii de un tânăr de 22 de ani, care l-a întrebat dacă are DROGURI sau ALCOOL


Un copil de 11 ani a fost tâlhărit în Piața Unirii din Focșani. Fapta a fost comisă în seara zilei de 4 august a.c., iar autorul tâlhăriei, Georgian Nicușor C., de 22 de ani, a fost trimis acum în judecată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani, în stare de arest preventiv.
    Copilul tâlhărit se juca împreună cu alții de vârsta lui în parcarea din spatele Ateneului Popular, în momentul în care tânărul de 22 de ani s-a apropiat de ei și i-a întrebat dacă au alcool sau droguri. Copiii i-au răspuns că nu și au dat să plece. În acel moment, inculpatul a țipat la ei să rămână pe loc, moment în care s-a repezit la unul dintre ei și l-a strâns de ceafă. Copilul a reușit să scape și a fugit, moment în care inculpatul s-a dus la victimă, a apucat-o de o mână, iar cu cealaltă i-a luat telefonul. Inculpatul a fugit apoi. Speriat, copilul a mers la un adult, care se afla în zonă, și i-a spus ce a pățit, iar acesta a cerut ajutorul polițiștilor care se aflau în apropiere.
    Văzând că oamenii legii sunt pe urmele lui, inculpatul a aruncat telefonul. La percheziția corporală, asupra inculpatului s-a găsit un briceag, motiv pentru care într-un dosar disjuns se fac cercetări pentru port sau folosire de obiecte periculoase. La audieri, inculpatul a recunoscut că a comis fapta. De altfel, el este obișnuit cu pușcăria, iar faptul că poate ajunge acolo nu-l sperie deloc. 
    La finele lunii august, măsura arestului preventiv i-a fost menținută și prelungită. „(…) constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului C(…) Georgian Nicușor, în prezent aflat în stare de reținere în Arestul IPJ Vrancea, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, (…) menține măsura arestării preventive a inculpatului C(…) Georgian Nicușor (…) până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 30 de zile (…)”, a decis instanța.
    Tânărul este ieșit din închisoare, fiind liberat condiționat la începutul lunii iunie a.c. Atunci, magistrații de la Judecătoria Focșani au admis propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani și au dispus liberarea condiționată a tânărului care fusese condamnat pentru furt. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?