Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Un caiacist septuagenar a reușit a treia sa traversare a Atlanticului


Un caiacist polonez în vârstă de 70 de ani a încheiat cu succes a treia sa traversare solitară a Atlanticului, ajungând duminică pe coasta franceză, la 111 zile după ce a părăsit coasta estică a Statelor Unite, informează AFP. „Bună ziua! Aceasta este Franța, acesta este Aleksander Doba și am făcut oficial primii pași pe continentul european”, a declarat polonezul septuagenar într-un videoclip postat pe pagina sa Facebook. „Mă simt bine … și sunt foarte fericit că am ajuns într-un final în Europa!”, a adăugat el după ce a ajuns la Conquet, lângă Brest (Bretania, vestul Franței), unde a fost primit de zeci de susținători.
Plecat de la Barnegat Bay, New Jersey (SUA), pe 17 mai, Doba a avut de înfruntat o mare puternică și pretinde chiar că a „mângâiat un rechin” în timpul călătoriei sale de 6,680 de kilometri de pe o coastă pe alta a Atlanticului. În iunie 2016, Doba a trebuit să renunțe la această aventură din cauza curenților potrivnici, care i-au întors de două caiacul în largul New Jersey. Inginerul pensionar a traversat deja Oceanul Atlantic de două ori cu caiacul, singur și fără asistență. Prima traversare l-a condus de la Dakar la Acarau, în Brazilia, între octombrie 2010 și februarie 2011, iar a doua de la Lisabona la Port Canaveral, Florida, între octombrie 2013 și aprilie 2014.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?