Nici chiar Walt Disney nu ar fi putut „inventa” un elefant mai drăguț decât a reușit natura, prin procesul de evoluție, cu elefantul pigmeu de Borneo, Elephas maximus borneensis, o subspecie endemică a elefantului asiatic aflată însă în pericol de dispariție, conform organizației World Wildlife Found (WWF). Cu trăsături care fac trimitere mai degrabă la puii de elefant, urechi supradimensionate, burți proeminente și cozi atât de lungi încât mătură cu ele pământul, elefanții pigmei sunt și mult mai blânzi decât ceilalți elefanți asiatici. La maturitate, acești elefanți ajung la aproximativ 2,5 metri înălțime. În prezent, în pădurile insulei Borneo, a treia ca mărime de pe glob după Groenlanda și Noua Guinee, mai trăiesc aproximativ 1.500 de astfel de elefanți. Din punct de vedere administrativ, suprafața insulei Borneo este împărțită între Indonezia, Malaysia și Brunei în mai mică măsură.
Odinioară se credea că aceste simpatice și blânde pahiderme se trag dintr-o turmă de elefanți asiatici domesticiți primită de sultanul din Sulu în secolul XVII. Însă analizele genetice au indicat că elefanții pigmeu au ADN-ul diferit de cel al verilor lor asiatici. Conform datelor ADN, biologii au ajuns la concluzia că aceste animale au rămas izolate pe insula Borneo în urmă cu aproximativ 300.000 de ani, evoluând diferit față de elefanții de pe partea continentală a Asiei și din Sumatra. De-a lungul timpului, dimensiunile lor s-au micșorat (fenomen de altfel răspândit la diferite subspecii insulare endemice, din cauza habitatului restrâns și a hranei mai limitate decât în arealele continentale n.r.), însă urechile și cozile au rămas lungi, iar colții au devenit mai puțin curbați. Conservarea acestei subspecii este considerată o prioritate de către zoologi, iar acești elefanți în miniatură sunt cei mai puțin studiați elefanți din lume.
Supraviețuirea lor este amenințată de micșorarea habitatului. Defrișările îi expun din ce în ce mai mult pe elefanți contactului cu oamenii. Noile plantații de palmieri exploatate pentru obținerea uleiului înseamnă, pe lângă defrișări, și apariția de noi așezări umane în regiune. În zonele împădurite din jurul acestor așezări, braconierii pun lațuri pentru diferite animale mici, iar de multe ori elefanții pigmeu au de suferit. Spre exemplu, în regiunea Lower Kinabatangan, unde este și amenajată o rezervație naturală, aproximativ 20% din populația de elefanți a suferit răni din cauza lațurilor și capcanelor puse de braconieri pentru alte animale.
În cursul anului 2005, WWF a derulat un proiect de pionierat privind studierea elefanților pigmeu prin atașarea de zgărzi cu emițătoare prin satelit pe cinci exemplare de pahiderme din diferite turme din regiunea malaysiană Sabah. Proiectul a adunat date importante cu privire la viața și mobilitatea acestor elefanți în mediul natural. Speranțele pentru conservarea pe termen lung a acestei subspecii sunt legate de managementul sustenabil al pădurilor din Borneo, elefanții putând supraviețui în păduri în care copacii sunt tăiați selectiv.
