Am văzut, zilele trecute, o fotografie alb negru postată pe o rețea de socializare, care mi-a stârnit interesul. Dacă nu privești în profunzime imaginea veche de vreo patru decenii, nu prea ai ce să spui despre ea. Mi-au atras atenția în mod deosebit personajele din imagine, portul acestora, dar mai ales ce se vedea pe fundal. Așa am început să fac săpături pentru a afla care este istoria acestei fotografii, făcută pe plaiurile pline de frumusețe ale Văii Râmnicului.
Din aproape în aproape, am descoperit că fotografia cu pricina a fost făcută de maestrul fotograf Dumitrică Tănase, tatăl actualului viceprimar al comunei Chiojdeni, Adrian Tănase, la Bâlciul de Sfântul Pantelimon de la Jitia! Dacă e vorba de Jitia, atunci l-am contactat pe cel mai mare iubitor de tradiție, folclor și cultură din această zonă, respectiv pe profesorul Sorin Pantelimon. Așa cum îl cunosc de mult timp, dascălul jitian are o plăcere deosebită să povestească despre locurile unde s-a scris, probabil, cea mai frumoasă istorie a Vrancei.
De la el am aflat că, de fapt, în spatele fotografiei stă chiar istoria comunei, istoria unui eveniment cultural ce își are debutul undeva prin anii „35 sau poate mai demult”. Nu este nevoie să îl ispitesc prea mult pe Sorin Pantelimon, căci omul școlii are tot timpul vorbele la el și poate să îți spună câte-n lună și în stele. „Poza este din albumul familiei mele și mi-a trezit amintiri legate de această mare sărbătoare de la Jitia. Sfântul Pantelimon era sărbătoarea comunei, pentru Jitia acesta era cel mai important eveniment. De obicei, pozele la astfel de târguri erau făcute de fotografi ambulanți. Poza de față este făcută în anul 1978 chiar pe prundul gârlei din Jitia și, așa cum se poate observa, pe fundal se vede o tiribombă. Personajele sunt Grama Păun cu soția lui Nica și fiul său Ionel Grama, Tudorița Apostu, Mihai Pantelimon cu Vasilica, părinții mei. Istoria Bâlciului de Sfântul Pantelimon de la Jitia este veche, începuturile sunt undeva în perioada interbelică. Mulți dintre cei cu care am vorbit spun că bâlciul a fost înființat de primarul Gheorghe Văduva, zis Brăgău. Mulți spun că el a înființat Bâlciul de Sfântul Pantelimon”, a spus profesorul.
Și uite așa ne punem pe istorisit, iar de la profesor aflu o frumoasă poveste despre locuri, oameni, tradiții ce ne definesc ca nație, ca trăitori pe Valea Râmnicului Sărat, loc plin de legende, istorioare și povești pe care puțini se încumetă să le scoată la lumină în vremurile noastre.
Startul petrecerii era dat de fanfară
Pe acele vremuri, drumurile erau tare rele, deși nici astăzi nu sunt prea bune. Negustorii care veneau la târg se porneau cu o zi-două înainte să aducă blide, străchini, doage, putini, cofițe și ale lucruri de trebuință omului în casă. Tonul sărbătorii era dat de fanfară, care suna de se auzea toată valea! Și uite așa gospodarii luau de știre că se pornea distracția. „Bâlciul începea de dimineață, cu Fanfara lui Iepure, care urca sus pe deal, pe Muchea de la Crucea Hoțului, care se află lângă Dealul Toporașului. De acolo se auzea în toate satele din zonă, spre Necule, Bisoca, Pleși, Măgura, Dealu Sării. În acest fel oamenii știau că sărbătoarea începea. Gospodarii mergeau la biserică, apoi acasă, unde dădeau de mâncare la animale, pentru a-și asigura gospodăria, și ulterior veneau cu toții spre centrul satului. Târgul se organiza pe gârlă, de fapt pe prundul albiei Râmnicului, pe malul stâng, adică astăzi în Èšigănie cum spunem noi, chiar în capătul punții pietonale. Acolo veneau căruțele cu marfă să își vândă produsele, că de fapt târgul era un bun prilej pentru ca oamenii să își vândă produsele necesare traiului. Pe acele vremuri, drumul era foarte rău și se ajungea destul de greu. Veneau de la Râmnicul Sărat olarii cu vase de ceramică, oale, străchini, erau dogarii de la Nereju, care veneau cu bote de apă, cofițe, putini, căzi, cofe, obiecte în care puteau păstra țuica, vinul și alte produse din gospodărie, dar și alte obiecte de lemn, cum ar fi șindrilă, linguri. Veneau negustorii de la Râmnic și de prin părțile Focșaniului, care aduceau fructe, deoarece de Sfântul Pantelimon apăreau primii struguri, pepenii și alte legume, ce se aduceau pentru a fi vândute”, spune profesorul Pantelimon.
Înghețată de la marmită, păstrată în butoaiele cu gheață
Și uite așa începea distracția și voia bună pentru mocanii din Depresiunea Între Râmnice. Trai și berechet nenică, căci se lăsa cu dans și voia bună, de ajungeau acasă spre zori de zi, iar cei mai tineri când soarele era de „două prăjini pe cer”. „Oamenii veneau îmbrăcați în straie populare, în straie de sărbătoare, coborau după amiază și erau întâmpinați de fanfară. Se prindeau în hora mare, dansau hora mare, slănicul, zuralia, alunelul, ovreicuța, ciuful, jianul, jumate de brâu, chindia. Multe erau dansurile străbunilor noștri… din păcate, astăzi au dispărut. Seara se organiza bal la salonul lui Pavel Ciudin, un mare comerciant din Jitia, care avea birt. Locația nu se mai păstrează în zilele noastre, dar se poate localiza ca fiind peste drum de căminul cultural din localitate, acolo se află un magazin comercial. Eu am cules aceste informații de la bătrânii din sat, care își aduc aminte de acele vremuri frumoase. Bâlciul se ținea de dinainte de război, adică undeva de pe la 1935. Nu se cunoaște exact anul când a fost înființat, e cert că este din perioada interbelică și este cel mai vechi dintre zona Între Râmnice. Este mai vechi decât cele de la Bisoca, Chiojdeni și Vintileasca. S-a păstrat până după Revoluție, chiar s-a mai ținut câțiva ani cu intermitențe. Cred că oficialitățile locale nu au mai avut cu ce să îl susțină, mai ales că sărbătoarea cade în cursul săptămânii de multe ori”, spune Sorin Pantelimon.
Profesorul povestește că și el a prins vremea când se dădeau copiii în bărcuțe, mâncau înghețată din butoaiele cu gheață, dar cea mai mare plăcere era să se dea în tiribomba cu scăunele prinse în lanțuri. „Eu îmi aduc aminte, copil fiind, că era cel mai important bâlci la care participam și îl așteptam cu nerăbdare. Mergeam cu mare bucurie, alergam printre măsuțele vânzătorilor ambulanți, cumpăram jucării, fluiere, gornițe, mingiuțe umplute cu rumeguș și legate cu elastic, hopa mitică, păsărele care ciripeau, pistoale din plastic. Beam limonadă și sirop, dar cea mai bună era înghețata de la marmită, făcută și păstrată în butoaiele cu gheață. Pentru acele vremuri, nu era ușor să ții gheața din iarnă până în iulie. O țineau în beciuri speciale, cu papură peste ea. Erau ciubucurile de diverse forme și culori făcute din zahăr, vata pe băț și câte și mai câte. Distracția era completă cu parcul de distracție pentru copii. Se amenaja un fel de parc pentru noi, copiii, cu leagănele în formă de bărcuță… se așezau doi câte doi, un fel de scrânciob, dar mai modern. Cea mai frumoasă dintre toate și cea mai deosebită era tiribomba cu scăunelele prinse în lanțuri și cu desenele viu colorate. Când te dădeai în tiribombă, aveai impresia că zbori până la cer. Noi, tinerii, când creșteam un pic mai mari, ne așezam în spatele unei domnișoare și încercam să o prindem și să o învârtim în toate felurile, de fapt aceasta era distracția”, a punctat profesorul.
Flăcăii furau fetele de la bâlci
Dar știți cum e, toate lucrurile bune nu țin o veșnicie. Așa s-a întâmplat și cu bâlciul de Sfântul Pantelimon, emblema sărbătorilor de pe Valea Râmnicului. Cum apare ceva nou, cele tradiționale sunt uitate în negura timpului, ba chiar aș merge un pic mai departe și aș spune uitate din nepăsare. „În anul 1970 s-a înființat Festivalul folclorului vrâncean, care se ținea la schitul Poiana Mărului. Schitul se desființase și acolo nu mai erau viețuitorii călugări și atunci autoritățile comuniste l-au organizat acolo. După Revoluție, părintele Macarie a reînființat schitul și autoritățile locale din comună au mutat festivalul la Poiana Negari, în satul Dealul Sării, unde se ține anual în luna august, de exemplu în acest an festivalul se va ține pe 20 august. Pentru noi, această sărbătoare câmpenească de Sfântul Pantelimon este încărcată de amintiri. Avea un rol foarte important pentru locuitorii din satele de munte de pe cursul superior al Râmnicului. Gândiți-vă că dacă astăzi drumurile sunt cum sunt, în anii 40-50 era foarte greu cu deplasarea și atunci pentru oameni era o ocazie de a-și cumpăra cele necesare. Să nu uităm de rolul social pe care îl avea acest târg, pentru că oamenii aveau prilejul de a întâlni toate neamurile. Aici, în Depresiunea Între Râmnice, sunt căsătorii între locuitorii din satele învecinate. Bisocenii cu jitienii, cu vintilenii… sunt practic neamuri cu toții dacă stai să îi iei la bani mărunți. Era un cerc închis prin căsătoriile care se făceau. Unii aveau pământ, pe care îl dădeau ca zestre fie băiatului, fie fetei și uite așa devenea proprietară noua familie pe pământul din Bisoca, chiar dacă locuiau în Jitia sau Vintileasca”, mai povestește Sorin Pantelimon.
Și uite așa, la târg, după ce își cumpărau ciublele necesare în casă, beau un păhărel de vin sau două de țuică, flăcăii plini de curaj și voiciune se dădeau în vorbă cu mândrulițele venite cu părinții la distracție. După ce jucau de li se toceau opincile în picioare și storceau cămașa după ei, flăcăiandrii fie cereau voie de la părinții fetelor să le însoțească acasă, fie din horă fugeau cu ele acasă și le luau de neveste. „Nu mai zic de partea culturală, că se perpetuau tradițiile, obiceiurile. Era un prilej bun ca tinerii să se cunoască la bâlci, să danseze, să se lege relații, care duceau ulterior la căsătorii și întemeierea unor familii. Ar trebui ca în zilele noastre aceste sărbători populare să fie păstrate și menținute. Și astăzi oamenii se întâlnesc între ei, că în restul anului sunt plecați în străinătate. Nu este ușor lucru să te întâlnești cu cei din Bisoca, de exemplu, și mai ales cu mulți la un loc. Este un prilej ideal de socializare, de a se vedea neamurile între ele. Vorbim de cele trei roluri ale acestei manifestări și anume rolul economic, care are o importanță mai mică, rolul social și anume acela că oamenii se întâlnesc și sărbătoresc și cel cultural, acela de a duce mai departe tradițiile. Jitia a fost locul unde noutățile apăreau mai repede, era mai jos și mai accesibilă. Păcat că târgul de Pantelimon nu se mai ține la Jitia… se fac eforturi deosebite de a se menține și Festivalul de la Poiana Negari. Vremurile s-au schimbat, comunele s-au depopulat, posibilitățile economice și financiare sunt diminuate și de aici greutatea de a menține un astfel de târg. Îmi exprim speranța că, în viitor, vom reuși să reînviem acest târg și să devină sărbătoarea Jitiei, că el este cel mai vechi și important care s-a ținut pe aceste meleaguri”, este cea mai mare dorință a dascălului jitian.
