Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

VIDEO şi GALERIE FOTO: Președintele României, întâmpinat cu onoruri militare la Mausoleul de la Mărăști


Președintele României, Klaus Iohannis a vizitat, ieri, Mausoleul de la Mărăști, loc în care a avut loc și un ceremonial militar care a marcat 100 de ani de la luptele duse pe aceste locuri, în timpul Primului Război Mondial. Șeful statului a fost întâmpinat de președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan. La manifestări a fost prezent și ministrul Apărării Naționale, Adrian Èšuțuianu. 
După ceremonialul militar, președintele Klaus Iohannis a vizitat mausoleul și a participat la ceremonia oferirii Drapelului comemorativ „Centenarul Bătăliei de la Mărăști”, care a avut loc pe platoul din fața Mausoleului de la Mărăști. De la Mărăști, șeful statului a făcut apel la unitate și le-a cerut românilor să susțină „proiectul european, garantul unui viitor de securitate, bunăstare și pace”. Președintele României a anunțat că va participa și la manifestările ce vor fi organizate în data de 6 august la Mărășești, răspunzând astfel invitației președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

    Președintele României, Klaus Iohannis a vizitat, ieri, Mausoleul de la Mărăști, loc în care a avut loc și un ceremonial militar care a marcat 100 de ani de la luptele duse pe aceste locuri, în timpul Primului Război Mondial. Șeful statului a fost întâmpinat de președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan și de primarul comunei Răcoasa, Vladimir Păun. Klaus Iohannis a fost așteptat cu pâine și sare așa cum cere tradiția locului. La eveniment au participat și ministrul Apărării Naționale, Adrian Èšuțuianu, șeful Statului Major General, Nicolae Ciucă, consilierii prezidențiali Ion Oprișor și Sergiu Nistor, parlamentari, consilieri județeni și câteva sute de oameni. Șeful statului a fost primit cu onoruri militare de militari ai Regimentului de Gardă „Mihai Viteazu” din București. Ulterior, oficialii au asistat la o slujbă religioasă oficiată pentru pomenirea miilor de ostași care și-au pierdut viața pe câmpurile de luptă de la Mărăști și din zonă.
    După ceremonialul religios, președintele Klaus Iohannis a vizitat mausoleul și a depus o coroană de flori în memoria soldaților eroi. De asemenea, toți cei prezenți au ținut un moment de reculegere. Președintele Klaus Iohannis a declarat că bătălia de la Mărăști este un simbol că nimic nu poate sta în calea împlinirii proiectelor importante ale națiunii, subliniind că pentru România proiectul european este garantul unui viitor de securitate, bunăstare și pace. Șeful statului a arătat că bătălia de la Mărăști a fost prima mare victorie a Armatei Române în Războiul de întregire a neamului și a fost înfăptuită prin jertfa de sânge a militarilor români, conduși de mareșalul Alexandru Averescu, generalii Arthur Văitoianu, Alexandru Mărgineanu și Nicolae Arghirescu. „În numele statului român, am venit aici pentru a arăta recunoștința noastră și pentru a cinsti memoria acestor eroi. Pe sacrificiul lor se sprijină România de astăzi, un stat unit, demn și respectat. (…) Locul în care ne aflăm astăzi s-a reclădit din temelii după Marea Unire și este o pildă a renașterii din cenușa jertfei. El este un simbol al faptului că nimic nu poate sta în calea împlinirii proiectelor importante ale națiunii, atunci când energia sa este valorificată prin responsabilitatea clasei politice și, mai ales, atunci când sacrificiile fiecărei generații nu sunt deturnate de demagogie și populism”, a afirmat Klaus Iohannis.

Proiectul european și unitatea, soluțiile pentru România

    De la Mărăști, șeful statului a făcut apel la unitate și le-a cerut românilor să susțină „proiectul european, garantul unui viitor de securitate, bunăstare și pace”. „Cu prețul a milioane de vieți, Marele Război ne amintește ce au însemnat ura și dezbinarea și cât de importante sunt pentru continentul nostru unitatea, solidaritatea și pacea. Pe frontispiciul care străjuiește somnul de veci al eroilor de la Mărăști stă scris: «Întru veșnica amintire și recunoștință eroilor care s-au jertfit pentru întregirea neamului românesc». Cea mai sinceră expresie de mulțumire pentru această moștenire lăsată de înaintași este să contribuim, împreună, la materializarea unui proiect de țară care să consolideze România ca stat european. Un stat în care legea este egală pentru toți, o patrie a tuturor cetățenilor săi, o țară tolerantă și incluzivă. Pentru România, proiectul european este garantul unui viitor de securitate, bunăstare și pace. Vă chem să ne unim eforturile pentru a întări acest proiect, ceea ce înseamnă, implicit, dezvoltarea și progresul țării noastre în ansamblu, dar și a fiecărei comunități locale. Să marcăm Centenarul Marii Uniri printr-un angajament concret, nu festivist ori declarativ, pentru o Românie unită și prosperă, puternică și educată! Să transformăm câmpiile jertfei de acum 100 de ani în locuri ale împlinirii pentru urmașii eroilor pe care astăzi i-am cinstit!” a încheiat președintele Klaus Iohannis. După alocuțiuni, șeful statului a participat și la ceremonia oferirii Drapelului comemorativ „Centenarul Bătăliei de la Mărăști”, care a avut loc pe platoul din fața Mausoleului de la Mărăști.

Klaus Iohannis vine la Mărășești pe 6 august, la invitația lui Marian Oprișan

    Președintele României a anunțat că va participa și la manifestările ce vor fi organizate în data de 6 august la Mărășești, răspunzând astfel invitației președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan. „Așa cum astăzi toți românii speră să ne înțelegem, să dezvoltăm România și România să devină o țără prosperă, stabilă, europeană și sper ca peste 100 de ani,  să constate cei care vor trăi atunci că ne-am făcut noi toți împreună treaba. Cu proiectul de țară stăm destul de bine. Chiar săptămâna trecută a avut loc o nouă sesiune, s-au făcut câțiva pași și speranța mea este să reușim să ne mișcăm ca până la sfârșitul acestui an să avem o primă formă cu care pe urmă să intrăm în anul centenarului. Vă confirm în premieră că voi fi prezent și la manifestările de la Mărășești”, a anunțat șeful statului.

Președintele Iohannis crede că autoritățile sunt pregătite pentru centenar

    Întrebat dacă autoritățile locale și centrale sunt pregătite pentru sărbătorirea centenarului, șeful statului a răspuns afirmativ, dar și-a exprimat regretul că România nu are autostrăzi care să lege provinciile istorice. „Autoritățile locale și centrale sunt pregătite pentru sărbătorirea centenarului și nu este nici un fel de problemă că acum nu este nimic pregătit, noi ne pricepem foarte bine la organizat manifestări festive și nu am nici un fel de emoție în această privință. Sigur, ar fi fost frumos, dacă am fi avut proiecte mari cu care să arătăm că în acești 100 de ani România a devenit nu doar mare ci și unită. Puteam să avem, dacă am fi lucrat un pic mai intens în ultimii 10-15 ani, de exemplu autostrăzi, care leagă provinciile istorice, nu avem, dar sper să reușim să facem acest lucru. Important, după părerea mea, este ca în 2018 să nu ne îndreptăm privirea numai spre trecut cu toate că este foarte important ci să ne uităm și spre viitor și să ne facem planuri pentru următoarea sută de ani”, a punctat președintele României.

Klaus Iohannis: Îmi place Moldova și voi mai reveni aici!

    Klaus Iohannis a declarat din nou că este un susținător al descentralizării, dar a precizat că problema marii infrastructuri trebuie rezolvată de Guvern și nu de autoritățile județene și locale. „Eu sunt pentru descentralizare, dar acest lucru nu va rezolva decât în mică măsură problema infrastructurii. Aici ne referim la probleme care țin de infrastructura mare, ori aceste lucruri nu pot fi realizate de comunitățile locale, nici măcar de județe, ci trebuie să fie realizate de Guvernul de la București și nădăjduiesc că și acolo încet încet se înțelege acest lucru. Probabil știți că am venit aici la Mărăști tocmai din Sfântu Gheorghe, județul Covasna, pe undeva sper să înțeleagă lumea că am făcut o legătură și istorică între Transilvania și Moldova. Personal îmi doresc ca această legătură să nu rămână doar istorică și să se realizeze de exemplu printr-o autostradă, bunăoară, mult disputata autostradă Târgu Mureș-Iași ar fi un lucru excepțional și pentru ținutul de unde am plecat puțin mai devreme astăzi și pentru Moldova unde ne aflăm acum, Moldova care îmi place și voi mai reveni”, a încheiat președintele Klaus Iohannis.

„Centenarul Primului Război Mondial – Vrancea eroică – Anul Mărăști, Mărășești, Oituz”

    Vă reamintim că Guvernul a alocat suma de 19.361.000 lei din Fondul de rezervă bugetară pentru organizarea evenimentului „Centenarul Primului Război Mondial – Vrancea eroică – Anul Mărăști, Mărășești, Oituz”. Evenimentul va fi organizat de autoritățile și instituțiile publice locale aflate sub coordonarea Consiliului Județean Vrancea. Manifestările propuse de administrația județeană pentru comemorarea eroilor români se vor derula în perioada 17 iulie – 6 august. Printre manifestările ce vor avea loc se numără vernisajul expoziției de fotografie „Armata română în Marele Război”, o gală a filmului românesc, „momente evocatoare și spectacole artistice la Focșani, Mărășești, Mărăști și Soveja”, o emisiune filatelică, un concurs de arte vizuale și creație literară „Mărășeștiul în inima mea”, dar și un miting aviatic. În cadrul acțiunilor va fi lansată lucrarea „Divizia a VI-a. Jurnal de operațiuni” și va fi organizată sesiunea științifică „100 de ani de la luptele de la Mărăști și Mărășești”. Vor mai fi realizate materiale de promovare în scop turistic a județului și localităților unde au avut loc bătăliile din Primul Război Mondial. Totodată, va fi creat un website al evenimentului, iar manifestările vor fi mediatizate în mass-media scrisă și audio-video locală și națională.
    Banii alocați de Executiv vor fi utilizați pentru lucrările de reabilitare a ansamblului Statuia Victoriei de la Tișița – Mărășești, reabilitarea Parcului Joffre din Mărășești, refacerea marcajelor bătăliilor de pe teritoriul județului Vrancea, realizate după Primul Război Mondial „Întru slava eroilor neamului”. Va fi realizat un pod din
beton armat peste pârâul Alba pe DJ 205K și un pod peste pârâul Dragomira (Soveja).
În premieră, va fi realizat un Parc al Memoriei Naționale „Stejarii României – 100 de ani de istorie și demnitate”, care presupune plantarea a 335.000 de puieți de stejar, „care să se constituie într-un memorial viu dedicat fiecărui militar al Armatei Române care și-a jertfit viața pentru înfăptuirea Marii Uniri de la 1918”.

10 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?