Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Amenzi de 1,6 milioane lei aplicate de Garda Forestieră Focșani


Garda Forestieră Focșani a aplicat amenzi de peste 1,6 milioane lei în primul semestru din acest an, arată bilanțul prezentat ieri. În această perioadă au fost efectuate 457 de controale cu privire la respectarea regimului silvic, 358 de controale pe linie cinegetică  și 785 de verificări pentru eliberarea de avize și aprobări. Conducerea Gărzii Forestiere arată că aceste controale au avut ca rezultate 45 denunțuri penale înaintate parchetelor de pe lângă instanțele competente din punct de vedere material și teritorial, cu o valoare a prejudiciilor aduse fondului forestier național de 684 mii lei dar și 260 de sancțiuni contravenționale cu o valoare a amenzilor de 1,69 milioane lei. De asemenea, au fost confiscate materiale lemnoase cu un volum de 2001 metri cubi și s-a constatat un volum al arborilor tăiați ilegal de 2400  metri cubi. „Au fost efectuate 358 de controale pe linie cinegetică, constând în controale de  fond pe fondurile cinegetice, acțiuni de combatere și prevenire a braconajului, verificări la birou privind respectarea regimului autorizațiilor de vânătoare, controale privind respectarea clauzelor contractuale de gestionare, controale privind îndeplinirea criteriilor de licențiere și verificare sesizări. Comparativ cu realizările din primul semestru al anului 2016  constatările au fost mai mari: cu 20 la sesizări penale, cu 69 la număr contravenții constatate, cu 927000 lei la valoarea amenzilor, cu 558 mc la materiale lemnoase confiscate și cu 102 mc la volumul arborilor tăiați ilegal”, arată comunicatul Gărzii Forestiere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?