Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Administratorii de societăți acuzați de înșelăciune, puși sub control judiciar


Afaceriștii Toma A., de 36 de ani, și Bobby Ionuț H., de 25 de ani, reținuți joi într-un dosar de înșelăciune, instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au ajuns vineri în fața magistraților de la Judecătoria Focșani cu propunere de arestare preventivă. Magistrații au respins propunerea de arestare și au dispus măsura controlului judiciar. Soluția poate fi contestată și se va judeca la Tribunalul Vrancea. „Respinge cererea de arestare preventivă formulata de Parchetul de pe langa Tribunalul Vrancea, ca neîntemeiata. (…) ia fata de inculpații A.(…) TOMA si H.(…) BOBBY-IONUÅ¢ măsura preventiva a controlului judiciar pe o durata de cel mult 60 de zile, pentru inculpatul A.(…) TOMA, incepand cu data de 23.06.2017, orele 18.30, iar pentru inculpatul H.(…) BOBBY-IONUÅ¢, incepand cu data de 23.06.2017, orele 17.00. (…) pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatii trebuie să respecte următoarele obligații: a)să se prezinte de indata la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemati; b)să informeze de îndată Postul de Poliție al comunei Vidra (inculpatul H.(…) Bobby Ionut) si IPJ Focsani- Serviciul de Supravegheri Judiciare (inculpatul A. (…) Toma) cu privire la schimbarea locuinței, c) să se prezinte la Postul de Poliție al comunei Vidra (inculpatul H.(…) Bobby Ionut) si IPJ Focsani- Serviciul de Supravegheri Judiciare (inculpatul A. (…) Toma) conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori sunt chemati, – sa nu depaseasca limita teritoriala a judetului Vrancea, decât cu încuviințarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau instanței de judecată;. – sa nu exercite profesia, meseria sau sa nu desfășoare activitatea in exercitarea careia a savarsit fapta. Numește ca organ de verificare a îndeplinirii măsurii dispuse Postul de Poliție al comunei Vidra (pentru inculpatul H.(…) Bobby Ionut) si IPJ Focsani- Serviciul de Supravegheri Judiciare (pentru inculpatul A(…) Toma). (…) atrage atenția inculpatilor A.(…)Toma și H. (…) Bobby Ionuț că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura preventiva a controlului judiciar, poate fi înlocuită cu măsura arestării preventiva. (…) Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare. Pronunțată în camera de consiliu, azi, 23.06.2017”, este decizia instanței
    Cei doi au fost reținuți după ce, joi, polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalității Economice, împreună cu lucrători din cadrul Secției de Poliție Rurală Vidra, polițiști de investigații criminale, ordine publică, acțiuni speciale și IJJ Vrancea au efectuat 11 percheziții domiciliare la sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice, în cadrul unui dosar penal pentru identificarea bunurilor obținute din săvârșirea infracțiunilor, a documentelor de evidență contabilă a celor două societăți, precum și unor sume de bani obținute din comercializarea  mărfurilor achiziționate de la persoanele vătămate.
    La percheziții, oamenii legii au găsit sume destul de mari de bani, care au și fost indisponibilizate, dar și bunuri cumpărate de la mai multe societăți din Focșani și neachitate. Polițiștii au mai ridicat cu ocazia perchezițiilor și 15 monede din aur. În urma verificărilor, patru persoane au ajuns la sediul poliției pentru audieri, iar două dintre ele au fost reținute, fiind introduse direct în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Vrancea. „În urma perchezițiilor efectuate au fost identificate, ridicate și indisponibilizate sumele de 4990 lei, 1500 euro, 15 monede de aur, precum și mai multe bunuri achiziționate de la persoanele vătămate, fiind puse în executare un număr de 4 mandate de aducere”, au transmis polițiștii.
    Oamenii legii îi aveau în atenție de mai multă vreme pe suspecți, după ce au tot primit sesizări de la reprezentanții unor firme din Focșani, dar și din Galați, prin care li s-a adus la cunoștiință faptul că suspecții au cumpărat diferite produse de la ei, în special fier și materiale de construcții, pe care nu le-au mai achitat. Practic, după ce luau marfa, cereau ordine de plată, mergeau la bancă, iar după ce băncile atestau existența banilor în cont, o altă persoană îi retrăgea până să se facă tranzacția. 
„În fapt, în perioada aprilie-iunie 2017, doi bărbați de 25, respectiv 36 ani, din comuna Vidra, în calitate de reprezentanți legali ai unor societăți comerciale au achiziționat diferite cantități de materiale de construcții, în valoare totală de 133.700 lei de la un număr de 6 societăți comerciale cu sediile în județele Vrancea și Galați, emițând ordine de plată pentru achitarea mărfii, însa după obținerea vizelor din partea unităților bancare care atestă existența disponibilului în cont, au retras de la A.T.M-uri diferite sume făcând imposibilă decontarea instrumentelor de plată. Față de cei doi a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, urmând a fi prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activități infracționale și recuperarea întregului prejudiciu cauzat”, potrivit anchetatorilor. 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?