Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Un ingredient cheie al vieții, descoperit de astronomi într-un nor din jurul a trei stele tinere


Astronomii au detectat un element chimic esențial pentru viață într-un nor care înconjoară un trio de stele tinere ce seamănă cu soarele în perioada sa de tinerețe, potrivit concluziilor a două studii publicate în revista Monthly Notice a Royal Astronomical Society, relatează AFP. Molecula, izocianatul de metil, „joacă un rol esențial în formarea proteinelor, care sunt ingrediente de bază pentru viață”, a declarat Victor Rivilla, din cadrul Observatorului Arcetri din Florența, coautor al unuia dintre studii.
Potrivit cercetătorilor, această descoperire ar putea permite să se înțeleagă mai bine apariția vieții pe Terra în urmă cu miliarde de ani. Cele trei stele se află la circa 400 de ani lumină de Terra în constelația Șarpelui și seamănă cu soarele sistemului nostru solar în tinerețea lui, înainte de formarea Terrei și a altor planete în urmă cu circa 4,5 miliarde de ani. Prezența izocianatului de metil în jurul stelelor tinere arată că elementele cheie pentru apariția vieții „erau foarte probabil deja disponibile în stadiul cel mai precoce al formării sistemului solar”, a declarat Niels Ligterink, cercetător în cadrul Observatorului din Leiden, din Olanda, autorul principal al celui de al doilea studiu.
Astronomii au descoperit molecula organică cu ajutorul puternicului releu al radio-telescopului ALMA, construit în nordul Chile. Aceasta plutea într-un nor dens de pulbere interstelară și de gaz care înconjoară cele trei stele. În viitor, o parte din acest amestec de pulbere și de gaz va cădea în stele, iar restul va forma planete.

„Datorită capacităților surprinzătoare ale telescoapelor actuale, descoperim molecule tot mai complexe în jurul locurilor de naștere ale stelelor și planetelor”, a declarat Victor Rivilla.
ALMA a permis deja descoperirea unor molecule de zahăr în gazul care înconjoară o altă stea tânără. Această moleculă, glicoaldehida, constituie și ea unul dintre elementele constitutive vieții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?