Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Bătaie între ciobani; unul dintre ei l-a înțepat pe celălalt cu un obiect ascuțit


Un bărbat de 37 de ani, din comuna Spulber, va fi judecat la Judecătoria Focșani pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Conform rechizitoriului întocmit de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani, Ion N. a comis fapta la data de 3 iunie 2016, în timp ce el și victima, tot un bărbat, se aflau pe islazul din extravilanul satului Prahuda. Atunci, el a înțepat victima cu un  obiect ascuțit în zona genunchiului piciorului drept. Victima a avut nevoie de 16-18 zile de îngrijiri medicale pentru refacere.
    Partea vătămată se ocupă cu creșterea ovinelor și avea o stână amplasată în apropierea islazului. În aceeași zonă închiriase și inculpatul o pășune pentru oile sale. Anterior altercației între cei doi au existat discuții în contradictoriu cu privire la limita de teren pe care urmau să pășuneze animalele. În ziua altercației, partea vătămată era cu turma de oi pe islaz, zonă în care se aflau și oile inculpatului, dar nu supravegheate de el, ci de o altă persoană. La un moment dat, câinii celor doi ciobani s-au încăierat. În timp ce partea vătămată încerca să-i despartă, a apărut inculpatul care a început să-l înțepe pe celălalt bărbat în genunchi cu un băț, în vârful căruia era montat un obiect ascuțit. După altercație, victima a reușit să ajungă la stână și pentru că se simțea rău și-a anunțat fratele. Bărbatul lovit a ajuns acasă și a apoi a fost chemată ambulanța, el fiind transportat la spital. Conform certificatului medico-legat, partea vătămată a avut nevoie de 16-18 zile de îngrijiri medicale pentru refacere.
    Audiat fiind, inculpatul nu a negat că a înțepat partea vătămată, spunând că dacă s-a întâmplat acest lucru nu a fost cu intenție. A explicat că l-ar fi putut lovi în timp ce încerca să despartă câinii. Declarațiile sale au fost contrazise de mențiunile din fișa medicală, din care a reieșit că au fost trei înțepături, ce nu puteau fi toate din greșeală.
    Bărbatul rănit se constituie parte civilă în dosar, urmând să precizeze suma la instanță. Părți civile se constituie și unitatea medicală la care a fost internată victima, dar și Serviciul de Ambulanță Județean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?