Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

Mașini de 4,8 milioane euro la Salonul Auto Vrancea 2017


Mâine se deschide a XV-a ediție a Salonului Auto Vrancea „SAV 2017”, eveniment ce se va desfășura timp de trei zile în Piața Unirii din Focșani. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Vrancea, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Vrancea și Municipiul Focșani. Organizatorii au anunțat că la „SAV 2017” vor fi prezentate cele mai noi modele auto, cu o valoare a exponatelor de peste 4,8 milioane euro. Vor fi prezenți dealeri și concesionari auto de la 20 de branduri, care vor expune 82 modele de autoturisme. Nu va lipsi tradiționala caravană auto din cadrul Salonului. Caravana va avea loc, sâmbătă, începând cu ora 18, când mașinile expuse vor putea fi admirate de focșăneni pe străzile municipiului. „Iubitorii de automobile, atât public larg cât și specialiști, au posibilitatea să se informeze asupra noutăților din domeniul auto. Participarea de excepție a reprezentanților celor mai importanți producători și distribuitori auto, numărul mare al expozanților și al mărcilor prezentate confirmă faptul că  acest eveniment este unul de importanță regională și națională, contribuind la promovarea imaginii industriei auto”, arată organizatorii SAV 2017.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?