Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Vrânceancă atacată de ursoaică! În urmă cu cinci ani era să fie mâncată de un urs


O femeie din satul Motnău, comuna Dumitrești, a fost pentru a doua oară atacată de urs. Potrivit localnicilor, aceasta era cu caprele la păscut, în poiana din spatele casei unui vecin. La un moment dat, a văzut o ursoaică și doi pui venind spre ea. Femeia, care a fost atacată de urs și în toamna anului 2012, a fugit imediat spre casă, dar s-a ales cu o sperietură zdravănă. În noiembrie 2012, ea a fost salvată din ghearele ursului de rude, în timp ce se afla la cules de ghebe. Atunci, femeia a fost supusă unei intervenții chirurgicale la Spitalul Județean.
Localnicii susțin că urșii se plimbă nestingheriți prin satele de la munte, fără ca cineva să-i poată deranjeza. Asta deoarece, anul trecut, Ministerul Apelor și Pădurilor a interzis total vânătoarea la urs în România. Oamenii spun că urșii s-au înmulțit, iar de foame dau iama în gospodării. Când se lasă întunericul, sălbăticiunile trec dintr-o parte în alta a satelor, iar localnicii se tem să mai iasă din case. „După zăpada de acum o săptămână și ceva, umblă urșii peste tot. Nu avem ce să le facem, cred că dacă nu am avea închis bine la animale, ar intra peste ele în grajd. Cei de la vânătoare nu îi pot împușca deoarece este dat un ordin că nu se mai poate împușca ursul la noi în țară. Dar ce facem, dăm lege pentru urs și pe om îl lăsăm să îl omoare ursul la orice pas? Nu e posibil, mâne-poimâine ajungem ca omul acela de la Podul Trestiei, când l-a mursecat ursoaica de l-a nenorocit pe viață. Plătește cineva pentru ce a păți? Nu, nu plătește nimeni. O să rămână beteag toată viața”, a spus Dumitru Spătaru din Chiojdeni.
Horia Sandu, directorul Asociației de Vânătoare „Valea Râmnicului”, spune că în pădurile Vrancei sunt din ce în ce mai mulți urși. „Femeia de la Motnău nu a pățit nimic de data acesta, doar că a tras o sperietură mare. Ea se afla cu caprele. Vă repet, s-a speriat destul de tare, deoarece o ursoaică cu puii cobora spre ea. Concentrația de urși a crescut în ultima perioadă la noi, pe fondurile de vânătoare 13 Tulburea și 14 Neculele, pentru că Vrancea este o zonă cu o bogată populație de urs. Cotele care ne-au fost alocate în ultima vreme a fost de un singur urs pe an. Au existat de-a lungul timpului, mai ales în ultimii cinci ani, probleme cu animale mâncate și livezi care au fost făcute praf de urși. În ultimul an, ministerul a interzis total orice vânătoare la urs. Noi, ca asociație, am pus afișe și am informat populația pe zona pe care știm că avem concentrație mare de urs începând de la Dumitrești, Chiojdeni, Jitia și Vintileasca și am mai anunțat oamenii să fie foarte atenți în pădure, să facă gălăgie, să nu alerge după puii de urs”, a spus Horia Sandu.
Cei de la asociația de vânătoare spun că vor face goane de alungare din sate  a sălbăticiunilor. „Pregătim niște goane de îndepărtare ca măsuri de prevenție. Așteptăm și noi ca și celelalte asociații și federația vânătorilor, AJVPS -ul și facem demersuri pentru reluarea aprobărilor de recoltare a urșilor care fac pagube. Ursul nu se vânează pe baza unei cote de recoltă, ursul se vânează numai la pagubă, ministerul dă voie să îl vânezi în baza unei autorizații speciale când ursul produce pagube. Nu se poate face nimic, doar ministerul este cel care dă autorizația specială de vânătoare la urs”, a adăugat Horia Sandu.
Reamintim faptul că, săptămâna trecută, un bărbat de 48 de ani, Alexandru Ticu, din satul Podul Trestiei a fost atacat de o ursoaică în apropiere de satul în care locuiește. Omul s-a ales cu mai multe fracturi la mână și picior. Pățania omului o puteți reciti accesând link-ul http://bit.ly/2pk2jBQ.  

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?