Scriitoarea Roxana Mihalcea (FOTO) își va lansa astăzi volumul „Umbrela Trăirilor Mele”. Evenimentul va avea loc la ora 17.00, la Alexandria Librării din Focșani, vizavi de Casa de Cultură. Invitați speciali sunt profesorii Cornel Noană și Janet Popoiu, Cristina Enoiu și Lenormanda Florențiu.
„Nu am așternut pe hârtie niciodată gânduri, trăiri, sentimente, iluzii crezând că voi schimba ceva. N-am scris gândindu-mă că sunt un exemplu de curaj, un exemplu de voință dusă la extrem. Am știut întotdeauna că pot spune ceva: fie că aleg cuvintele, fie că aleg tăcerea. Mărturisesc cu adevărată convingere că tăcerea-mi este mai crudă uneori decât toate cuvintele pe care le pot înșirui pe o bucată de hârtie. Știu că simt mult; poate nu mai mult decât fiecare dintre voi, poate nu mai intens sau mai straniu. Însă este ceva ce uneori mă face să cred că mă aflu deasupra lumii, a lumii mele, evident. Mi s-a spus că ceea ce fac, faptul că aleg să scriu despre toate lucrurile acestea lumești, este o mostră de curaj. Că pot exprima, că nu mă tem de judecăți sau de prejudecăți. Pe alocuri este eronat, căci și eu mă «hrănesc» cu replicile oamenilor, cu trăirile lor, cu remarcile lor mai mult sau mai puțin usturătoare sau realiste. Mă rod tot felul de cuvinte spuse dintr-o răutate mai mult sau mai puțin gratuită, mă rod cuvinte spuse la supărare, cuvinte care au menirea să sfârtece un suflet destul de agitat, controversat, absurd pe alocuri. Nu mi-e ușor să diger multe dintre acestea, însă o fac de fiecare dată cu gândul că e pentru mine, cea de astăzi, dar în aceeași măsură cea de mâine, oricât de îndepărtat este acest mâine. Am scris în primul rând pentru mine; uneori a-mi «asculta» gândurile ajută, alteori doar îmi adâncesc și mai mult chinurile care mă macină. Am scris poate ca o formă de eliberare dintr-un preaplin sufletesc. Am scris pentru oameni, pe unii dintre ei poate că-i cunosc, pe alții poate nu-i voi afla niciodată. Însă știu că toate lucrurile despre care am scris ne însoțesc viața fiecăruia dintre noi; poate că intensitatea diferă, trăirile, însă în mare parte sunt trăiri, crezuri lumești. Am scris pentru că astfel am simțit că mă descopăr. Am simțit că pot găsi o parte din mine pe care nimeni nu o poate descoperi, sau înțelege pe de-a-ntregul. Poate m-am înșelat, însă cel puțin pentru o vreme, o parte din trăiri au luat formă cuvintelor mai bine decât orice altă realitate ar fi putut-o face. Am scris pentru că eu cred în oameni, cred în forța lor de a răsturna un univers, cred în puterea lor de a așeza cărămizile unui suflet agitat. Însă, mai mult decât orice, cred în iubire. Iubirea care cojește un suflet, iubirea care îți dă puterea de a merge mai departe când tot ce poți vedea este un capăt. Cred în iubirea care, oricât de sfâșietoare ar fi, poate clădi întregul univers al unui suflet pierdut. Cred cu tărie că există iubiri care pot dărâma și reclădi un întreg, atunci când nu te mai aștepți. Și mai cred că oricâți oameni am întâlni în drumul nostru, oricâți oameni ar trece prin viața noastră, oricâți ar poposi pentru un timp mai scurt sau mai îndelungat, singurul care-ți va fi alături în orice moment al vieții ești tu. Pentru omul din mine am scris, pentru acest eu pe care nu-l voi cunoaște niciodată pe de-a-ntregul, dar pe care îl voi avea întotdeauna în viața mea”, ne-a transmis autoarea, Roxana Mihalcea.
.jpg)
Prefața cărții este semnată de profesor Ion C. ȘTEFAN, membru al Uniunii Scriitorilor din România:
Un debut reușit și convingător
Apariția prozatoarei Roxana Mihalcea în câmpul însorit al literaturii române, prin publicarea primului său volum, Umbrela trăirilor mele, la Editura Arefeana, reprezintă pentru mine o surpriză dintre cele mai plăcute.
Încă tânără, frumoasă și elegantă, absolventă a Facultății de Filologie din Iași, cultă și cu largi lecturi dintre cele mai bune, cartea pe care a scris-o nu dezvăluie sufletul și gândurile unei începătoare, ci ne probează că paginile acestea au fost scrise cu răbdare, într-un timp mai îndelungat, cu o tematică anume, cu discernământ parcurs printr-o selecție severă, dovedită și prin câteva citate din scriitori clasici români ori din maeștri ai literaturii universale.
Roxana Mihalcea lucrează la o firmă multinațională, călătorește mult prin lume, iubește Parisul și Londra, dar sufletul ei sensibil se reîntoarce cu dragoste spre meleagurile natale, către anii și locurile copilăriei și tinereții, unde locul central îl ocupă bunicii de odinioară. Călătoriile îndelungate cu avionul sau într-un tren expres internațional i-au îngăduit să citească mult și selectiv, dar mai ales să compună aceste minunate ese-uri-confesiuni sub Umbrela trăirilor mele, despre rolul intelectualului în societate, despre treptele creației artistice, despre raportul dintre generații și, mai ales, despre locul femeii culte în mijlocul celorlalți: „Am scris pentru oameni, pe unii dintre ei poate că-i cunosc, pe alții poate nu-i voi afla niciodată. Însă știu că toate lucrurile despre care am scris ne însoțesc viața fiecăruia dintre noi; poate că intensitatea diferă, trăirile, însă în mare parte sunt trăiri, crezuri lumești.” (pag. 8)
Chiar despre dragoste, probabil în urma unor experiențe diverse, are o părere statornică și matură: „Dragostea nu se învață niciodată; dragostea nu se trăiește după legi sau după sfaturi; dragostea se trăiește cu sufletul, după propriile-ți trăiri, după propriile-ți simțuri.” (pag. 20)
Existența acestui personaj complex, care este chiar naratoarea, interogativ, neliniștit și dornic de mai mult apare în câteva eseuri, precum: „Și încă ceva: fiecare trăiește un adevăr, o istorie personală, o poveste. Pentru fiecare dintre noi adevărul nostru este cel mai important. Adevărul meu se bazează pe fapte. Admit că iubesc literatura, că prin esența mea sunt o persoană exagerat de sensibilă, însă niciodată duală.” (pag. 83)
Și iată și o mărturie sinceră, care o definește în calitatea sa de creatoare: „Eu sunt cea care va afirma întotdeauna că unii oameni sunt de neînlocuit, că orice și oricât i-ar năpădi viața și suferința, nimic nu va schimba misiunea lor, înălțimea lor sufletească. Pentru unii oameni nu există cuvinte, există doar lacrimi. Pentru alții, există și cuvinte și lacrimi deopotrivă.” (pag. 104)
Astfel de modele, ale unei gândiri mature, înțelepte, sin¬cere și directe pot fi întâlnite în fiecare dintre textele sale, iar eu am recurs la ele deoarece, pentru o debutantă victorioasă, cuvintele sale o definesc cel mai bine.
Alături de Hortensia Papadat-Bengescu sau Nora Iuga, Roxana Mihalcea este o prozatoare de calitate, care promite și confirmă.
Îți urez succes deplin, Roxana Mihalcea! Ai mult talent și calitățile necesare pentru a-ți asigura un loc de seamă în literatura română!
.jpg)
