Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

ULTIMA ORĂ! Vești proaste de la Electrica. Situația nu a mai fost atât de gravă de 30 de ani


Aproape zece mii de vrânceni sunt în continuare fără energie electrică din cauza avariilor în rețelele de la Electrica. Din verificările realizate până acum au fost rupți peste 130 de stâlpi iar echipele de intervenție mai au de verificat șapte rețele de medie tensiune și rețelele de joasă tensiune, adică în interiorul localităților cu probleme. Conducerea Sucursalei de Distribuție Electrica de la Focșani a arătat că acum sunt peste 220 de muncitori în teren pentru a lucra la reluarea furnizării de electricitate. Se intervine atât cu electricieni de la Distribuție, dar și cu oameni de la AISE, de la Târgoviște, de la Râmnicu Vâlcea, Ploiești. Vor veni să susțină echipe de intervenție și echipe de la AISE Buzău. Se lucrează la înlocuirea stâlpilor rupți iar în cazuri speciale se realizează soluții provizorii pentru a putea fi reluată furnizarea de electricitate. „Vrem ca până duminică seara, cel târziu luni să reluăm furnizarea de electricitate către toți consumatorii”, a spus directorul Sucursalei de la Focșani, Gabriel Popa. Acesta a arătat că vor mai rămâne circa 50 de puncte de transformare nealimentate însă acelea sunt de la obiective secundare, din mediul rural și nu afectează populația. Directorul a arătat că din anii 80 nu a mai fost o situație atât de gravă la Focșani unde a fost o avarie la stația de 110 kilovolți iar cartierul Sud a rămas fără energie electrică aproape 12 ore. Avariile au fost provocate de precipitațiile masive, cu fulgii de zăpadă foarte grei care s-au depus pe cabluri și au provocat probleme în toate rețelele, de înaltă tensiune, medie și joasă tensiune. La apogeul dezastrului se înregistrau avarii pe 43 linii de medie tensiune și 1138 puncte de transformare, ceea ce înseamnă că au fost probleme în aproape toate localitățile județului. Prefectul județului a precizat că situația gravă din județ a fost prezentată Guvernului iar primul ministru Sorin Grindeanu va avea discuți cu directorii companiei Electrica pentru a se interveni atât cu forțe umane dar și cu echipamente și materiale în județele Vrancea și Galați unde sunt probleme în rețelele de electricitate.

11 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?