Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

ULTIMA ORĂ! Un hoț a furat 500 de lei din geanta unei bătrâne, în Policlinica Spitalului județean


O bătrână a rămas fără banii pe care îi avea la ea, în această dimineață, chiar în timp ce aștepta la un cabinet din Ambulatoriul (Policlinica) Spitalului Județean Focsani. Conform declarației unui agent de pază, bătrânei i-a fost sustrasă din geantă suma de 500 de lei. „Am văzut zarvă datorită faptului că un individ ar fi sustras bani de la o bătrână din geantă. Eu nu am văzut pe absolut nimeni. Am auzit că este vorba despre un cetățean cu o bluză albastră, eu sunt la parcare, taxez pentru bilete. Din câte am auzit ar fi vorba despre 500 de lei. Poliția a venit, a făcut constatare și s-a uitat pe înregistrările camerelor de luat vederi. Bătrâna a plecat cu poliția”, ne-a spus agentul de securitate Marius Popa. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili identitatea făptașului, după ne-a spus subcomisar Bogdan Toader, purtător de cuvânt al IPJ Vrancea. „S-a primit o sesizare prin 112, sunt colegii mei acolo și urmează să se finalizeze cercetarea la fața locului. Deocamdata facem cercetări”, ne-a spus subcomisar Bogdan Toader. Martorii care l-au văzut pe hoț, au declarat că tânărul se afla în policlinică încă de dimineață, încercând să intre în vorbă cu diverși bătrâni, cu scopul, după cum s-a dovedit ulterior, de a-i deposeda de bani.
UPDATE! Femeia care a acuzat că i-au fost furați banii, i-a găsit, după ce a mers la poliție, într-un buzunar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?