Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633

GALERIE FOTO : Program de instruire cu autoritățile locale pentru achizițiile publice


Asociația Comunelor din România (AcoR), filiala Vrancea, a organizat în perioada 1 februarie 2017- 6 aprilie 2017, în cadrul „Programului de asistență privind întocmirea Strategiei anuale pentru achiziții”, a Programului anual al achizițiilor publice, cursurile de pregătire, formare și perfecționare menite să instruiască  personalul cu atribuții în domeniul achizițiilor publice din primăriile membre ale asociației comunelor. Cursurile au fost susținute în comuna Cîrligele la sediul A.Co.R-Filiala Vrancea pe parcursul a șase sesiuni, de un specialist în domeniul achizițiilor publice, care a oferit personalului celor 21 de comune înscrise și auditorilor din compatimentul de audit al asociației informații, sfaturi și răspunsuri la diferite probleme de ordin administrativ, legate de procedurile de achiziții.
„În cadrul acestor sesiuni au fost prezentați toți pașii ce trebuie urmați și au fost făcute toate explicațiile necesare la problemele ridicate de funcționarii publici care se ocupă de achiziții. Programul de asistență a fost conceput ținându-se cont de schimbările legislative din domeniul achizițiilor publice și a avut ca scop crearea unor deprinderi și dezvoltarea capacității de gestionare a procesului de achiziții respectând cadrul legal”, a declarat președintele ACoR Vrancea, primarul comunei Cîrligele, Ștefan Moscu. Acesta a spus că la ultima sedință, care a avut loc în data de 6 Aprilie 2017, au asistat și primarii unităților înscrise, au fost acordate diplome participanților și au fost trase concluzii în urma parcurgerii tuturor etapelor din cadrul programului de asistență, feedback-ul fiind unul pozitiv, urmând astfel, ca într-un timp cât mai scurt, să se organizeze alte programe de instruire pentru administrația locală, la nivelul comunelor.
    La începutul lunii februarie, președintele ACoR Vrancea, Ștefan Moscu, declara că  majoritatea problemelor legate de achiziții publice vin și din faptul că în forma actuală legea prevede ca și achizițiile directe să se facă prin intermediul Serviciului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), ceea ce înseamnă o îngreunare a activității autorităților locale. „Cea mai mare problemă cu care se confruntă primăriile de comună este dată de modificarea legii privind achizițiile publice, care în forma actuală prevede ca și achizițiile directe să se facă prin intermediul Serviciului Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Până la modificarea legii achizițiilor publice, pe SEAP se făceau achizițiile legate de investiții. Practic, prin noile modificări, dacă achiziționezi un pix trebuie urmată procedura achizițiilor prin SEAP, ceea ce este un lucru corect și normal și care ține de transparența achizițiilor din administrația publică locală. Însă în acest moment, așa cum am mai spus, avem probleme legate de personal deoarece primăriile nu au personal specializat care să se ocupe de tot ceea ce înseamnă achiziții sau nu au deloc personal care să se ocupe de aceste activități”, a precizat Ștefan Moscu.
    Președintele ACoR Vrancea a precizat că un impediment în calea rezolvării problemei privind angajarea personalului pentru serviciul de achiziții publice o reprezintă salarizarea care este foarte mică în raport cu volumul de muncă și pregătirea necesară acestor funcții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?