Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Substanțe chimice periculoase descoperite în produsele cosmetice vândute în Focșani


Comisarii de la Protecția Consumatorilor au găsit substanțe periculoase în produsele cosmetice vândute în magazinele din Focșani. Raportul privind controalele din primul trimestru a fost prezentat de comisarul șef adjunct Dumitru Dilă (FOTO) la ședința de ieri a Colegiului Prefectural. Raportul arată că, în urma controalelor efectuate în primul trimestru au fost identificate produse cosmetice cu substanțe interzise în Uniunea Europeană, precum farduri 12 culori Urban Decay Naked 7, posibil contrafăcute, importate din Republica Dominicană și farduri obraz perle Lemax Colour, cu isobutylparaben și isopropylparaben, adică risc de inducere alergii la contactul cu pielea. A mai fost găsit lac de unghii BNC Miss Rou, importat din China, cu dibutiftalat, ce prezenta risc chimic la contact cu unghia. Au fost întocmite trei notificări în sistemul Rapex, sistemul european de urmărire și depistare a produselor periculoase. În acest caz, pentru abaterile constatate au fost aplicate două amenzi contravenționale în valoare de 20 mii lei precum și trei avertismente. Comisarii au dispus oprirea definitivă de la comercializare a produselor periculoare, în valoare totală de 478 lei.
    De asemenea, în cadrul controlul tematic la comercializarea produselor cosmetice au fost constatate multe probleme  la cosmeticele importate din China, unde nu este trecut importatorul, sediul social al acestuia, nu sunt informații despre lotul de fabricație, valabilitatea, lista ingredientelor. Au fost constatate și cazuri de informații eronate pe eticheta cu traducerea. Pe etichetă era înscris volumul 250 ml, deși produsul avea 200 ml. De exemplu, la un magazin de produse cosmetice din Focșani a fost găsit gel pentru pictură unghii, produs în Polonia, care era expirat de aproape doi ani. Produsele aveau inscripționată data fabricație însă nu era tradusă și mențiunea referitoare la valabilitate de 12 luni de la data fabricației. A fost purtată corespondența cu producătorul din Polonia și s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare pentru 40 de produse, cu o valoare de 880 lei, precum și o sancțiune contravențională aplicată magazinului din Focșani. În total, comisarii de la Protecția Consumatoriulor au aplicat 65 de amenzi contravenționale, cu o valoare totală de 275 mii lei. Valoarea totală a produselor alimentare și nealimentare retrase definitiv de la comercializare a depășit 5540 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?