Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Scriitoarea Jane Austen și-ar fi pierdut aproape în întregime vederea din cauza arsenicului (studiu)


Romanciera britanică Jane Austen și-ar fi pierdut aproape în întregime văzul spre sfârșitul vieții, vederea sa fiind cel mai probabil afectată de otrăvirea cu arsenic, după cum relevă o analiză efectuată recent asupra ochelarilor ei, informează joi BBC. Testele efectuate asupra a trei perechi de ochelari ale autoarei, expuse la Biblioteca Britanică (British Library), au demonstrat că vederea acesteia s-a deteriorat considerabil, ajungând să fie extrem de slabă, au demonstrat experții. La acea vreme, metalele grele precum arsenicul erau utilizate în medicamentele pe care scriitoarea unor opere celebre precum ”Mândrie și prejudecată”, ”Rațiune și simțire” și ”Emma” le-ar fi putut lua contra reumatismului de care suferea.
Mai mulți experți au sugerat că o astfel de otrăvire ar fi contribuit la moartea prematură a scriitoarei, la vârsta de 41 de ani, menționează sursa citată. Romanciera, care a trăit în Steventon, Hampshire, a decedat la 18 iulie 1817, iar cauza morții sale a constituit subiectul a numeroase speculații. Cele trei perechi de ochelari pe care Jane Austen le ținea în biroul la care scria au fost examinate cu ajutorul unui microscop portabil adus la bibliotecă în vederea determinării dioptriilor lentilelor care, în pofida vechimii, s-au păstrat în condiții optime.
Testele au demonstrat că dioptriile au crescut de la +1,75 la fiecare ochi, la prima pereche, la +4,75 și +5,0 la ultima pereche, ceea ce înseamnă că scriitoarea abia reușea să citească și să scrie în ultima parte a vieții. Curatoarea de la British Library, Sandra Tuppen, ia în calcul posibila otrăvire a autoarei cu arsenic. ”Există posibilitatea ca ea să fi fost otrăvită în mod accidental cu un metal greu precum arsenicul. Acum cunoaștem faptul că otrăvirea cu arsenic poate cauza cataractă”, a declarat aceasta. ”Arsenicul era deseori utilizat în medicamentele folosite pentru alte afecțiuni, posibil pentru reumatism, de care știm că Jane Austen suferea”, a completat Tuppen. Nu se cunoaște dacă ochelarii, realizați din carapace de broască țestoasă și sticlă, au fost prescriși pentru Austen sau dacă aceasta i-a achiziționat din proprie inițiativă.
În prezent, Biblioteca Britanică îi invită pe specialiștii în optometrie să își exprime opiniile cu privire la noua teorie. În anul 2011, autoarea de romane polițiste Lindsay Ashford a declarat că Jane Austen ar fi fost otrăvită. Aceasta și-a formulat teoria după ce s-a mutat în satul lui Austen, Chawton, pentru a scrie un nou roman, iar odată ajunsă acolo a început să studieze volume cu scrisori ale scriitoarei în care a dat peste o frază care i-a trezit interesul, după cum a notat cotidianul The Guardian la acea vreme. ”Mă simt mult mai bine acum și îmi recapăt câte puțin aspectul, care a fost destul de rău, negru și alb și toate culorile nelalocul lor”.
Deoarece Ashford nu era străină de metodele de otrăvire, în legătură cu care se documentase pentru romanele sale, ea a făcut imediat asocieri cu posibile urmări ale unei otrăviri cu arsenic. Ashford a intrat apoi în legătură cu președintele Societății Jane Austen din America de Nord, care a informat-o că o șuviță din părul scriitoarei, expusă la un muzeu din apropiere, fusese testată pozitiv pentru arsenic de cuplul de americani care o cumpărase la o licitație în 1948. ”După toate cercetările mele, cred că e foarte posibil ca ei să îi fi fost administrat un medicament ce conținea arsenic. Dacă analizezi lista simptomelor și le compari cu cele cauzate de arsenic, există o corelație uimitoare”, a declarat Ashford pentru The Guardian. ”Sunt destul de surprinsă că nimeni nu s-a gândit la asta înainte, însă nu cred că oamenii realizează cât de des era utilizat arsenicul în medicamente”, a completat ea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?