Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Hoții au furat conserve din depozitul de alimente al Crucii Roșii Vrancea


Depozitul de alimente al Crucii Roșii, din localitatea Vârteșcoiu, a fost spart de hoți în cursul zilei de ieri. Rodica Davidean, directoarea Crucii Roșii Vrancea, ne-a declarat că au fost furate foarte multe conserve, care au fost donate de partenerii străini ai instituției de caritate pentru beneficiarii acesteia. „Din păcate, din unul din depozitele Crucii Roșii Vrancea, care se află la Vârteșcoiu, au fost sustrase cantități importante de alimente, care au fost donate de către partenerii Crucii Roșii din străinătate pentru hrana beneficiarilor rezidenți. Este vorba de foarte multe conserve de pește, carne, Nutela, etc. Am anunțat poliția, care a făcut investigații și se pare că au identificat făptașii”, ne-a precizat aceasta.
Potrivit directoarei Crucii Roșii Vrancea, în vecinătatea depozitului de alimente sunt amenajate niște dormitoare pentru mai mulți muncitori zilieri. Rodica Davidean spune că este posibil ca printre ei să se afle hoții. „Din păcate, în imediata vecinătate a depozitului se află un imobil transformat de către proprietar în dormitoare de cazare pentru muncitorii zilieri, care vin din alte regiuni ale județului. Bănuiesc că aceștia sunt autorii, pentru că nu e pentru prima oară când au încercat să între în depozit, fapt pe care l-am adus la cunoștința proprietarului în nenumărate rânduri. Acum am schimbat butucul și în 2-3 zile vom pune și camere (de supraveghere-n.r.)”, a adăugat Rodica Davidean.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, subcomisar Bogdan Toader, ne-a confirmat faptul că depozitul de alimente al Crucii Roșii Vrancea, din comuna Vârteșcoiu, a fost spart. Aseară târziu, polițiștii încă se mai aflau la fața locului, pentru cercetări. „Fapta a fost sesizată astăzi (ieri-n.r.), fiind sustrase alimente. Nu a fost reținută nicio persoană, încă se mai fac cercetări”, a spus subcomisar Bogdan Toader.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?