Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Focșaniul se va înfrăți cu Majdanpek


Consilierii locali vor discuta, joi, înfrățirea municipiului Focșani cu orașul Majdanpek (FOTO) din Serbia. Proiectul de înfrățire a fost deja avizat favorabil de Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Demersurile pentru realizarea înfrățirii între cele două orașe au fost demarate în 2015 când Primăria Focșani a primit o scrisoare de intenție din partea autorităților din Majdanpek, iar ultima vizită a avut loc cu ocazia Zilei Unirii Principatelor din 24 ianuarie 2017. „Părțile își afirmă voința comună de a stabili între ele relații de fraternitate, cu scopul de a dezvolta și de a menține legături permanente de prietenie și cooperare în beneficiul ambelor părți și, în acest sens, hotărăsc să declare municipiul Focșani din România și orașul Majdanpek din Republica Serbia-localități înfrățite”, se arată în proiectul de acord.
    Cooperarea municipală va viza proiectele din mai multe domenii, respectiv administrare urbană, dezvoltarea comunității pe baza tehnologiei informației și comunicării, sectorul educațional, cultural și sportiv, sănătate, social, turism, protecția mediului înconjurător. „Cele două părți vor facilita stabilirea legăturilor între sectoarele economice ale celor două orașe, prin dezvoltarea unei colaborări economice reciproc avantajoase. În acest scop vor crea persoanelor fizice care își desfășoară activitatea, respectiv persoanelor juridice care funcționează legal în localitățile aflate sub jurisdicția lor, condiții echitabile pentru activitățile cu caracter economic și comercial”, precizează acordul de înfrățire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?