Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Aproape 700 de focșăneni au participat la Ziua Internaţională a Cititului Împreună


La evenimentele organizate cu prilejul Zilei Internaționale a Cititului Împreună (ZICI), de toate secțiile Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, au participat 671 de copii, adolescenți, adulți și vârstnici. Potrivit comunicatului de presă trimis redacției noastre, bibliotecarii și-au dorit, și au și reușit, să aducă bucuria poveștilor în preajma cât mai multor oameni, de toate vîrstele, în cât mai multe locuri din comunitate.
    Astfel, la Centrul de Formare al Bibliotecii Județene Vrancea, 40 de persoane au participat la întâlnirea cu scriitoarea pentru copii Carmen Tiderle. „Timp de 20 de minute a citit din cărțile sale «Pe dos, poezii cu prostii pentru copii» și «În orașul Bucurville», celor 16 elevi de clasa a VII-a de la Școala Gimnazială Biliești, județul Vrancea, însoțiți de doamna profesoară Grigorică Violeta Mariana, celor 14 adolescenți și celor 7 bunici prezenți alături de noi, cu toții iubitori de lectură, poezie și cuvânt rostit cu sens”, se arată în comunicat.
    Copiii au citit poezii din Ion Minulescu, seniorii au citit din scriitorii vrânceni Hristache Lungu și Adrian Stroea, iar Maria Magdalena Bîgiu, din clasa a III-a de la Școala „Ion Basgan” Focșani, a încântat audiența recitând poezia „Lupul, capra și vizorul” de Cleopatra Stratan. „Am discutat apoi despre lecturile care ne formează și alegerile pe care le facem în viață. Am citit și am petrecut împreună mai mult de o oră, în care timpul ne-a spus că nu contează vârsta, ci doar dragostea pentru cunoaștere și poveste. La plecare, fiecare dintre cei prezenți și-a ales câte o carte, dăruită de Biblioteca Județeană Vrancea, din donațiile făcute de comunitatea vrânceană spre folos și învățare”, se precizează în comunicat. Albumul foto realizat cu acest prilej poate fi vizionat accesând linkul: https://www.facebook.com/margareta.tatarus/media_set?set=a.1238614399521323.1073741944.100001183256163&type=3
    Au fost citite apoi „Povești cu lipici pentru pitici” la Grădinița cu Program Prelungit nr. 18 Focșani. 20 de voluntari, mici sau mari, au citit din frumoasele povești ale copilăriei celor 203 copii prezenți de la toate grupele. Au marcat mânuțele tuturor cu ștampila „E la modă să citești” și au făcut fotografii momentelor magice trăite împreună în grădinița unde povestea este la loc de cinste. La acest eveniment au participat 234 de persoane, iar albumul foto poate fi vizionat accesând linkul:
https://www.facebook.com/margareta.tatarus/media_set?set=a.1239061302809966.1073741945.100001183256163&type=3
   
La orele prânzului, la Primăria Focșani, timp de o oră, 22 de persoane mici și mari au discutat și citit împreună cu primarul municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă. „Domnia sa a citit copiilor și adolescenților din cartea «Unde fugim de-acasă» de Marin Sorescu. A discutat împreună cu noi, a răspuns întrebărilor curioase ale copiilor, iar noi toți i-am dăruit un moment frumos, de respiro, în care povestea ne-a fost drum către suflete, iar cititul cu voce tare ne-a apropiat ca oameni, suflete și cuvinte cu sens spre alte proiecte de făcut împreună”, se detaliază în comunicat. Albumul foto de la acest eveniment poate fi vizionat la adresa: https://www.facebook.com/margareta.tatarus/media_set?set=a.1239084599474303.1073741946.100001183256163&type=3
   
Ziua de 16 februarie a fost încheiată cu un eveniment special, dedicat focșănenilor, care au fost invitați să sărbătorească Ziua Internațională a Cititului Împreună, la Focșani Mall. Au participat 250 de persoane și au citit pentru cei prezenți actorii Teatrului Municipal „Mr. Ghe. Pastia” Focșani: Sorin Francu, Cristina Cristian și Adrian Damian. Au citit poezii Daria Boboc, Sara Boboc și Maria Magdalena Bîgiu, iar la momentul de dicție și intonație, copiii care au participat la cursul de la bibliotecă au fost la înălțimea frazelor ce-i încurcă pe cei mai mulți. „Am împărțit citate și semne de carte, îmbrăcați în personaje sau coperte de cărți, în supermarketul Carrefour Focșani, dar și pe galeriile Focșani Mall. Am avut și un flashmob dedicat lecturii, dar și o tombolă cu multe premii în cărți. Aproape 200 de oameni, de toate vârstele, au plecat acasă cu o carte câștigată la tombolă. Mulțumim pentru găzduire, promovare și materialele necesare Carrefour Focșani, Focșani Mall și Promotis! Mulțumim, Organizației Civice Vrancea și doamnei Camelia Rodica Hondru pentru sprijin, parteneriat și momente frumoase trăite împreună, în mijlocul copiilor, al cărților și emoțiilor de tot felul. A fost o zi specială, în care cuvântul și omul și-au dat mâna peste timp în rostiri cu sens pentru noi toți”, se mai arată în comunicat. Albumul de la acest eveniment poate fi vizionat accesând linkurile: https://www.facebook.com/margareta.tatarus/media_set?set=a.1239095442806552.1073741947.100001183256163&type=3
https://www.facebook.com/margareta.tatarus/media_set?set=a.1239113156138114.1073741948.100001183256163&type=3

Evenimente literare la toate secțiile Bibliotecii Județene

    Evenimente literare au avut loc la toate secțiile Bibliotecii Județene. Astfel, la
Secția pentru copii și tineret „Oana Diana Renea” a fost organizat un atelier de lectură din poeziile scriitoarei vrâncene pentru copii Oana-Diana Renea și din lucrările premiate la Concursul național de creație literară care-i poartă numele. Au avut loc sesiuni de lectură cu scriitorii prezenți și pe Skype, cu premianții din țară ai ediției a V-a a Concursului Național de Creație literară „Oana-Diana Renea”. În total, au participat 65 de persoane. 
„Momentul dedicat poetei a fost pus în scenă, cu emoție și talent, de elevi ai școlilor Åžtefan cel Mare și Duiliu Zamfirescu, coordonați de doamnele prof. înv. primar Anghelina Golomoz, Elena Blănaru – bibliotecar, Petruța Bălan – consilier educativ și prof. Pompilia Bărbosu. Au participat scriitorii Valeriu Anghel și Costică Neagu și 45 de elevi, cadre didactice de la școlile «Ştefan cel Mare» și «Duiliu Zamfirescu» din Focșani și părinți. Funny reading – lecturi interactive în limba engleză realizate de membrii «English Kids Club» la care au participat 20 copii, membrii ai clubului, dar și elevi ai Școlii Gimnaziale Biliești”, se detaliază în comunicatul de presă trimis redacției noastre.
Albumele foto de la acest eveniment pot fi vizionate accesând linkurile: https://www.facebook.com/permalink.php?
story_fbid=690511867788139&id=475995569239771

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=692555164250476&id=475995569239771
   
La Secția Împrumut la domiciliu adulți, poeziile de dragoste ale Vrancei au fost citite celor 25 de membri ai Clubului Seniorilor din Focșani care și-au dorit să citească împreună cu scriitoarea vrânceană Constanța Cornilă și cu bibliotecarele Secției. Biblioteca Județeană Vrancea a dăruit Clubului Seniorilor din Focșani 30 de cărți din literatura română și universală, pentru a forma o minibibliotecă dedicată membrilor clubului. Albumul foto poate fi vizionat la adresa:
https://www.facebook.com/pg/bjvrancea/photos/?tab=album&album_id=1359567757447640
    Cuziștii au citit împreună la Sala de lectură și internet. Aici, 30 de elevi ai clasei a IX-a F, de la Colegiul Național „Al.I.Cuza” Focșani, însoțiți de profesorul de limba română Ana Maria Norocea, au citit cu voce tare din cărțile preferate de adolescenți și au discutat apoi cu bibliotecarii Sălii de lectură și internet, căutând și găsind semnificații noi și motivante ale pasiunii de a citi. Albumul foto poate fi vizionat accesînd linkul: https://www.facebook.com/oprisan.nicoleta/posts/1281642365222731?pnref=story
„Biblioteca Județeană «Duiliu Zamfirescu» Vrancea le mulțumește voluntarilor bibliotecii și partenerilor care au contribuit în mare măsură la reușita acestor evenimente dedicate cititului împreună: Focșani Mall, Carrefour Focșani, Organizația Civică Vrancea, Primăria Focșani, Teatrul Municipal Maior Gh. Pastia Focșani, Grădinița cu P.P. Nr. 18 Focșani, Clubul Seniorilor din Focșani, Colegiul Al.I. Cuza Focșani, Librăria Habitus, Editura Polirom, Editura Corint și PROMOTIS”, se mai precizează în comunicatul de presă trimis redacției noastre.
   
Ziua de 16 februarie 2017 a fost ziua în care s-a sărbătorit la nivel internațional Cititul Împreună. În România, acest eveniment special a fost organizat de Grupul Citim Împreună România (CIR), www.citimimpreunaromania.ro, căreia i s-au alăturat 80 de biblioteci, școli, librării și ONG-uri din România, printre care și Biblioteca Județeană Duiliu Zamfirescu Vrancea. Ziua Internațională a Cititului Împreună (ZICI) este un eveniment global marcat de milioane de oameni în peste 100 de țări și organizat sub egida Lit World – http://www.litworld.org/.

14 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?