Uneori ne întrebăm cine a creat lumea, cine are frâiele pentru întreaga lume și cine a vărsat călimara iubirii peste ea? Uneori te îndoiești că Cineva a făcut asta; căci acel Cineva ce ar fi trebuit să-i protejeze pe toți, a uitat de tine într-un colț al durerii. Atunci te superi, te dai bătut, renunți, ți se pare că nu te ajută nimeni…și Cineva îți dă putere să lupți, să te întărești, te împinge Cineva și reușești… Când ceva te dărâmă și te închide parcă într-o clepsidră, îți dai seama în ce lume mizeră trăiești și strigi: „O lume a întunericului…. Vă rog, cineva… Am nevoie…Ajutor…”. Te răzbuni, încerci să înfrunți, ți se pare că faci totul în zadar, dar Cineva te veghează,te lasă…apoi îți arată puterea…
Suntem cuprinși de invidie, atât de răi, ne îndepărtăm de credință, ne debarasăm de Biserică, ne atrage partea cea rea și nu ne dăm seama că ceea ce facem e spre răul nostru, stăm îmbătați în fumul stricăciunilor și nu realizăm în conștientul nostru ce ne așteaptă… „Din pământ suntem făcuți, în pământ ne vom duce!”
Sunt tristă… Ne îndreptăm spre ce e mai rău, mă zvârcolesc și încerc să gândesc în adâncul minții, mă întreb dacă lumea se va termina și dacă Dumnezeu ne mai iubește, dacă suntem demni de iubirea Lui…rămân pe gânduri…privesc în gol, lacrimile fierbinți se rostogolesc pe obraz, mă simt neputincioasă, de ce? Închid ochii, meditez asupra lumii, încerc să mă trezesc, reușesc…simt cum Cineva îmi dă putere și pot învinge orice, Cel de sus are grijă, ne-ncearcă, ne dă, putem duce? Doar cei cu credința tare și făr’ de sminteală reușesc… Noi nu suntem doar niște marionete în mâinile destinului sau ale cerului, suntem actorii și chiar personajele propriilor scenarii ce interpretează așa cum își propun. Jucăm în propriul film,suntem personajul principal.
Nu trebuie să părăsim această lume prea în fugă și prea grăbiți, să ne bucurăm de minunatele creații ce au fost făcute pentru noi, să prețuim fiecare minut.
A trecut mult timp de când mătușa mea cea dragă s-a stins din viață, o persoană care a jucat un rol principal în viața mea și a însemnat enorm pentru mine, mi-a provocat o rană adâncă ce mi-a lăsat cicatrice. Atunci m-am mâniat, pentru o clipă am crezut că Dumnezeu m-a uitat și nu mă mai iubește, dar pe parcurs am văzut că Dumnezeu iubește pe toată lumea…
Era Învierea Mântuitorului, ne pregăteam ca niște adevărați creștini pentru această sărbătoare. Înainte de a începe slujba, am zăbovit câteva ore pentru odihnă, am adormit… Cineva mi-a presărat pe gene un praf pentru somn! Am visat…așa frumos…cel mai frumos vis pe care l-am avut vreodată! Era ca-n basme… eram îmbrăcată într-o rochiță de culoarea zăpezii, stăteam la masa de Paște, într-o poiană cu flori și eram cu mătușa mea ce ne părăsise pentru totdeauna, se zărea o persoană ce venea de departe, cu un veșmânt alb, venea zâmbind, se apropia de noi și spunea cu glas duios „Mare este puterea Celui de sus, a Împăratului nostru !” Ascultam fără cunoștință, eram confuză și aș fi grăit ceva, dar glasul îmi era oprit. Apoi ca printr-un fum a dispărut omul în alb, mătușa îmi zâmbea și spunea: „Copilă, acesta este Mântuitorul!” M-am trezit… gândeam, visam sau e realitatea?!
Observasem că deja se făcea târziu și voiam să iau lumină de la preot, m-am pregătit în grabă și eram fericită, visasem ce era mai frumos! Ajunsă la Biserică, Preotul era îmbrăcat în alb și fața îi era senină. Am tresărit puțin și m-am cutremurat la spusele acestuia: „Mare este puterea Celui de sus, a Împăratului nostru!” Eram confuză, sufletul îmi sălta de bucurie. Era un vis ce devenise real!
Biserica mi se părea atât de minunată, picturile ce îmbrăcau pereții reci, erau speciale, eram atentă, voiam să descopăr fiecare colț din acea casă a lui Dumnezeu. Cuvintele spuse de slujitorul Domnului îmi pătrundeau în suflet și o putere mă stăpânea. Eram așa de schimbată și fericită, încât aș fi vrut ca acea slujbă să nu se mai termine niciodată!
Din acea zi, am prins o dragostă nemărginită pentru Biserică, pentru Dumnezeu și toate ale Sale. În Biserică este locul unde îmi găsesc liniștea și găsesc rezolvările la toate problemele!
Fără CREDINȚĂ nu am fi decât niște animale raționale, umbre amorfe, care vin de nicăieri și merg spre nicăieri; un drum de negăsit!
