Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

ISU Vrancea recrutează voluntari în cadrul programului „Salvator din pasiune”


Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea recrutează voluntari prin campania „Salvator din pasiune”. Cei care doresc să se alăture echipei pompierilor militari o pot face dacă au minim 16 ani și cel mult 65 ani. Candidații trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru a face parte din corpul salvatorilor vrânceni. „La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Vrancea reîncepe campania de recrutare de noi candidați în cadrul programului de voluntariat „SALVATOR DIN PASIUNE”. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele:
               – Vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani;
               – Apt din punct de vedere medical;
               – Să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor loc cu intenție;
               – Să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență.
Dosarul candidatului trebuie să conțină:
               – cerere de înscriere;
               – certificat de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani);
               – copie după actul de identitate;
               – aviz psihologic (nu adeverință) cu precizarea apt sau inapt pentru activitățile în cadrul unui serviciu de urgență;
               – act doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfășurare – nu există un minim de studii de care persoana care dorește să acceadă la programul de voluntariat trebuie să dispună;
               – adeverință medicală din care să reiasă, cumulativ, cel puțin două din următoarele criterii „nu se află în evidență cu boli cronice”, „apt pentru efort fizic de nivel mediu” și „clinic sănătos”;
               – acordul părinților/tutorelui legal, doar pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani”, se arată într-o postare pe pagina de facebook a ISU Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?