Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

ACUE: Creșterea masivă a prețurilor energiei ar putea afecta alimentarea cu electricitate a populației


Neonorarea unor contracte pe piața de energie, coroborată cu o creștere masivă a prețurilor electricității, este de natură să afecteze alimentarea cu energie electrică a consumatorilor casnici și a celor non-casnici beneficiari ai serviciului universal, se arată într-un comunicat al Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), remis miercuri. „ACUE apreciază și susține demersul autorităților competente de a analiza situația actuală a piețelor centralizate de energie și a modului în care s-au derulat, în ultima perioadă, tranzacțiile pe aceste platforme”, se arată în comunicat.
Potrivit oficialilor ACUE, majorările excesive și repetate ale prețurilor energiei electrice tranzacționate pe piețele centralizate, precum și numeroasele notificări de denunțare a contractelor de furnizare încheiate prin platformele centralizate, afectează atât operatorii de distribuție, cât și furnizorii de ultimă instanță. De aceea, membrii ACUE consideră că analiza autorităților cu privire la modul de funcționare a piețelor de energie electrică trebuie derulată cu celeritate și trebuie să includă, pe lângă tranzacțiile realizate pe acestea, și o analiză a capacităților de producție disponibile, precum și privind activitatea furnizorilor care au denunțat contracte în această perioadă.
„Neonorarea contractelor, coroborată cu o creștere masivă a prețurilor energiei electrice tranzacționate pe Piață pentru Ziua Următoare (PZU) și Piață de Echilibrare (PE), este de natură să afecteze alimentarea cu energie electrică a consumatorilor casnici și a celor non-casnici beneficiari ai serviciului universal. Membrii ACUE vor lua toate măsurile pentru diminuarea impactului asupra consumatorilor, generat de situația actuală, și apreciază că sunt necesare acțiuni urgente pentru identificarea unor măsuri de prevenire a repetării unor situații similare astfel încât consumatorii să poată să beneficieze în continuare de energie la prețuri rezonabile și predictibile”, se mai arată în comunicat.
Federația ACUE își exprimă disponibilitatea de a contribui la analiză modului de funcționare a pieței și la identificarea măsurilor de prevenire a unor astfel de situații. Și Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER) a solicitat, luni, Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE) să urgenteze analiza privind cauza prețurilor istorice de pe bursă și să anunțe public dacă au existat distorsiuni și vinovați, potrivit unui comunicat de presă.
AFEER consideră că este necesară realizarea unei analize de către ANRE pentru a identifica dacă au existat distorsiuni create în mod voit de către anumiți participanți la piață de energie — traderi, furnizori, producători. AFEER apreciază că este necesar să se analizeze motivele pentru care pe Piața pentru Ziua Următoare, piața spot, oferta este, în multe intervale orare, cu 1.500 — 2.000 MW sub cerere, deși există resurse care acoperă consumul în piața de echilibrare.
Prețurile pe piața spot a bursei de energie OPCOM au ajuns în aceste zile la recorduri istorice de peste 600 lei pe MWh, de două ori mai mari decât în primele zile ale acestui an. Pentru ziua de miercuri, 1 februarie 2017, energia se tranzacționează chiar și cu 680 de lei pe MWh, pentru orele 18:00 — 19:00, acest nivel fiind unul record. Pentru ziua de joi, 2 februarie, prețurile înregistrează ușoare scăderi, maximele de preț fiind de 657 de lei pe MWh, pentru ora 9:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?