Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Căruțe cu cai și lemne, confiscate de polițiști. Oamenii legii au întocmit 26 de dosare penale celor care au tăiat ilegal copaci


Polițiștii vrânceni au întocmit, în ultima săptămână, un număr record de dosare penale pentru tăieri ilegale de arbori. Nu mai puțin de 26 de dosare penale au fost întocmite persoanelor care au tăiat fără drept arbori fie din propria pădure, fie de la vecini. Dacă până acum cele mai multe abateri în domeniul silvic veneau din partea transportatorilor de lemn fără documente legale, în perioada 16-24 ianuarie mai multe persoane fizice au fost depistate încălcând legea. Cele mai multe dintre acestea au fost depistate pe raza localităților Nistorești, Vrâncioaia, Andreiașu de Jos, Nereju, Spulber, Bârsești, Vidra, Bordești și lista poate continua. Lemnele sustrase au fost din speciile rășinoase, stejar, tei, jugastru, fag, urmând să ajungă în sobe pentru încălzirea locuințelor:
-La data de 16 ianuarie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Nereju, aflat în administrarea Ocolului Silvic Zăbala Nereju, punctul „Èšipău”, s-a constatat faptul că trei bărbați, toți din localitate, au tăiat fără drept și sustras un număr de 9 arbori din specia rășinoase. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
-La data de 16 ianuarie a.c., ora 15:00, în fondul forestier de pe raza comunei Spulber s-a constatat faptul că un bărbat din aceeași localitate ar fi tăiat fără drept și ar fi sustras arbori din specia foioase, din proprietatea altui bărbat din aceeași localitate. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
-La data de 16 ianuarie a.c., pe raza comunei Bârsești s-a constatat faptul că un bărbat din localitate, ar fi sustras cantitatea de 5,00 mc. lemn de foc din suprafața de teren fâneață situată în punctul „Puiasca”, aparținând altui bărbat din aceeași localitate. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de „furt de arbori”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
-La data de 16 ianuarie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Vidra, sat Irești, punctul „Poieni”, s-a constatat faptul că un bărbat din localitate, ar fi tăiat fără drept și sustras arbori din suprafața de pădure proprietate a altui bărbat, din aceeași localitate. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
-La data de 16 ianuarie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Bordești, sat Bordeștii de Jos, aflat în administrarea Ocolului Silvic Dumitrești, s-a constatat faptul că doi bărbați, ambii din localitate, ar fi tăiat fără drept și sustras arbori din speciile stejar, jugastru și tei. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
-La data de 16 ianuarie a.c., ora 17:30, pe raza comunei Câmpuri, a fost depistat un atelaj hipo, condus de un bărbat din localitate, care transporta material lemnos din specia fag, fără documente legale de proveniență. Acesta a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării materialului lemnos.
-La data de 16 ianuarie a.c., ora 14:00, pe raza comunei Cotești, a fost depistat un bărbat din comuna Poiana Cristei, care transporta cu o autoutilitară material lemnos (lemn de foc), fără documente legale de proveniență. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării materialului lemnos în cauză și a autovehiculului.
-La data de 16 ianuarie a.c., ora 21:40, pe DN 2D – comuna Bolotești, a fost depistat un bărbat din comuna Nereju, care transporta cu ansamblul de autovehicule cantitatea de 36,00 mc. cherestea din specia rășinoase, în avizul de însoțire prezentat fiind înscrisă cantitatea de 31,90 mc, rezultând astfel un plus de 4,10 mc. cherestea. În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională a conducătorului auto pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (2) lit. c din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 4,10 mc. material lemnos.
-La data de 17 ianuarie a.c., ora 08:00, pe DN 2M – oraș Odobești, a fost depistat un bărbat din comuna Reghiu, care transporta cu atelajul hipo material lemnos (lemn de foc), fără documente legale de proveniență. Acesta a fost sancționat contravențional potrivit art. 19 alin. (1) lit. a din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării materialului lemnos în cauză și a atelajului hipo.
-La data de 17 ianuarie a.c., ora 08:20, pe DN 2M – oraș Odobești, a fost depistat un bărbat din comuna Regiu, care transporta cu atelajul hipo material lemnos (lemn de foc), fără documente legale de proveniență. Acesta a fost sancționat contravențional potrivit art. 19 alin. (1) lit. a din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării materialului lemnos.
-La data de 17 ianuarie a.c., ora 12:20, pe DN 2M – oraș Odobești, a fost depistat un bărbat din comuna Reghiu, care transporta cu o autoutilitară material lemnos (lemn de foc din specia fag), care nu corespundea din punct de vedere al speciei cu datele înscrise în avizul de însoțire prezentat. Astfel, bărbatul a fost sancționat contravențional potrivit art. 19 alin. (2) lit. c din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării materialului lemnos în cauză.
-La data de 17 ianuarie a.c., ora 11:10, pe DN 23A – comuna Tătăranu, a fost depistat un bărbat din comuna Mera, care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 3,80 mc. lemn de foc fără documente legale de proveniență și fără a poseda permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”. De asemenea, bărbatul a fost sancționat contravențional potrivit art. 19 alin. (1) lit. a din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 3,80 mc. material lemnos.
-La data de 17 ianuarie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Câmpuri, punctul „Dealul Babei”, s-a constatat faptul că un bărbat din localitate, ar fi tăiat fără drept și sustras arbori din suprafața de pădure proprietate a altui bărbat din aceeași localitate. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
-La data de 17 ianuarie a.c., ora 15:35, pe DN 2D – comuna Vidra, a fost depistat un bărbat din comuna Romanu, județul Brăila, care transporta cu un autocamion cantitatea de 14,48 mc. lemn de foc din specia fag, cu un plus de 1,51 mc. material lemnos față de cantitatea înscrisă în avizul de însoțire prezentat. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional potrivit art. 19 alin. (2) lit. c din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 1,51 mc. lemn.
-La data de 18 ianuarie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Tulnici (pășuni împădurite), s-a constatat faptul că un bărbat din localitate ar fi tăiat fără drept arbori din suprafața sa de pădure. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări potrivit art. 107 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic („tăiere fără drept de arbori”).
-La data de 18 ianuarie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Păulești, s-a constatat faptul că un bărbat din localitate ar fi tăiat fără drept arbori din suprafața de pădure pe care o deține. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări potrivit art. 107 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic („tăiere fără drept de arbori”).
-La data de 18 ianuarie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Năruja, s-a constatat faptul că o femeie din localitate ar fi tăiat fără drept arbori din suprafața de pădure proprietate. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări potrivit art. 107 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic („tăiere fără drept de arbori”).
-La data de 18 ianuarie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Năruja, s-a constatat faptul că un bărbat din localitate ar fi tăiat fără drept arbori din suprafața de pădure proprietate. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări potrivit art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic („furt de arbori”).
-La data de 18 ianuarie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Nistorești, s-a constatat faptul că doi bărbați din localitate ar fi tăiat fără drept arbori din suprafețele de pădure proprietate. În cauză s-au întocmit dosare penale, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tăiere fără drept de arbori”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 107 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
-La data de 18 ianuarie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Vrâncioaia s-a constatat faptul că un bărbat din localitate ar fi tăiat fără drept și sustras arbori din suprafața de teren, pășune împădurită, aparținând altui bărbat din aceeași localitate. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
-La data de 18 ianuarie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Vrâncioaia s-a constatat faptul că un bărbat din localitate ar fi tăiat fără drept arbori din suprafața sa de teren, pășune împădurită. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tăiere fără drept de arbori”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 107 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
-La data de 19 ianuarie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Andreiașu de Jos, punctul ,,Răchitașu Mare”, s-a constatat faptul că un bărbat din localitate ar fi tăiat fără drept arbori din specia fag din suprafața de pădure proprietate. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tăiere fără drept de arbori”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 107 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
-La data de 19 ianuarie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Dumitrești, sat Trestia, s-a constatat faptul că un bărbat din localitate ar fi tăiat fără drept și sustras arbori din suprafața de pădure proprietate altui bărbat din aceeași localitate. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
-La data de 19 ianuarie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Vrâncioaia, sat Poiana, punctul „Podul Bosnei”, s-a constatat faptul că un bărbat din localitate ar fi tăiat fără drept și sustras arbori din specia foioase, dintr-o suprafață de teren împădurită. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
-La data de 19 ianuarie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Câmpuri s-a constatat faptul că un bărbat din localitate ar fi tăiat fără drept arbori. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tăiere fără drept de arbori”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 107 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
-La data de 20 ianuarie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Slobozia Bradului s-a constatat faptul că un bărbat din comuna Tâmboești, sat Trestieni, în mod repetat, într-un termen de aproximativ un an, ar fi tăiat fără drept și sustras arbori din pădurea aflată în paza unei societăți. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
-La  data de 20 ianuarie a.c. s-a constatat faptul că un bărbat, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Soveja, nu și-ar fi îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile  de serviciu, în sensul asigurării pazei pădurii administrate în punctul ,,Cremeneț”,  situată pe raza satului Gura Văii, comuna Câmpuri și ar fi permis mai multor cetățeni să exploateze ilegal material lemnos. În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „abuz în serviciu”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 297 alin. (1) din Codul Penal.
-La data de 20 ianuarie a.c., s-a constatat faptul că un bărbat din comuna Tulnici ar fi tăiat fără drept și sustras arbori din specia foioase, din suprafața de teren aparținând domeniului public al Primăriei Tulnici, teren situat în punctul „Vale”, din extravilanul satului Tulnici, iar materialul lemnos rezultat l-ar fi sustras și folosit la construcția unei anexe agricole. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
-La data de 21 ianuarie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Ploscuțeni, s-a stabilit faptul că un bărbat din comuna Ploscuțeni, sat Argea, ar fi tăiat fără drept și sustras arbori din specia tei. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
-La data de 22 ianuarie a.c., ora 07:45, pe raza comunei Movilița a fost depistat un bărbat din comuna Fitionești, care transporta cu un atelaj hipo material lemnos (lemn de foc), fără documente legale de proveniență. Acesta a fost sancționat contravențional potrivit art. 19 alin. (1) lit. a din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării materialului lemnos în cauză.
-La data de 23 ianuarie a.c., ora 10:00, pe DN 2L – comuna Străoane, a fost depistat un bărbat din comuna Câmpuri, care transporta cu o autoutilitară material lemnos, fără documente legale de proveniență. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional potrivit art. 19 alin. (1) lit. a din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării materialului lemnos în cauză și a autovehiculului.
-La data de 23 ianuarie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Bârsești, s-a constatat faptul că patru bărbați, toți din localitate, ar fi tăiat arbori ce nu purtau amprenta unui dispozitiv special de marcat. În cauză s-au întocmit dosare penale, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de „tăiere fără drept de arbori”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 107 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
-La data de 23 ianuarie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Negrilești, s-a constatat faptul că doi bărbați, ambii din localitate, ar fi tăiat fără drept arbori ce nu purtau amprenta unui dispozitiv special de marcat. În cauză s-au întocmit dosare penale, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de „tăiere fără drept de arbori”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 107 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
-La data de 23 ianuarie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Vrâncioaia, s-a constatat faptul că un bărbat din localitate, ar fi tăiat arbori ce nu purtau amprenta unui dispozitiv special de marcat. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de „tăiere fără drept de arbori”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 107 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
-La data de 24 ianuarie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Vizantea Livezi, sat Vizantea Mănăstirească, aflat în administrarea Bazei Experimentale Vidra,  s-a constatat faptul că un bărbat din localitate ar fi tăiat fără drept și sustras arbori. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic. 
-La data de 24 ianuarie a.c., s-a constatat faptul că trei bărbați, toți din localitate, ar fi tăiat fără drept și sustras arbori din suprafețele de pădure situate în punctele „Tiharaia” și „Dogărița”. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?