Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Facturile, însoțite de un avertisment de la CUP Focșani. Furtul de apă și de energie termică a devenit „faptă penală“


Furtul de apă sau de energie termică constituie infracțiune în domeniul serviciilor de utilități publice și este sancționat conform Codului Penal. Prevederea este nouă și a fost introdusă în legea 225 din 2016, alături de alte modificări la funcționarea serviciilor de utilități publice. Această modificare este prezentată într-o înștiințare atașată de Compania de Utilități Publice la factura pentru luna decembrie care a fost trimisă acum, în ianuarie, abonaților. Directorul CUP Focșani, Gheorghe Vasilescu, a explicat că, până acum, furtul de apă nu era sancționat penal, iar odată cu modificarea legii, sancțiunile vor fi stabilite de judecători, conform Codului Penal. Înștiințările au fost trimise de CUP pentru ca abonații să știe riscurile la care se expun dacă montează diverse conducte pentru a ocoli contoarele de apă. „Până acum nu era faptă penală. Legea 51 a suferit modificări și ne-am propus să facem înștiințări pentru ca oamenii să știe. Se spune că legea trebuie cunoscută, dar nu se spune cum. Oamenii nu citesc legea să știe ce s-a modificat și atunci, pentru o informare corectă, am realizat aceste înștiințări”, ne-a spus directorul Gheorghe Vasilescu. Directorul CUP Focșani a arătat că au mai fost descoperite cazuri de persoane care au ocolit contoarele de apă. „Omenii trebuie să știe că, dacă mai au vreun bypass pentru a ocoli contorul, ar trebui să renunțe la astfel de practici”, a spus directorul Vasilescu, care a precizat că au mai fost descoperite cazuri în care erau montate astfel de instalații.
    Potrivit legii 225 din 2016, „constituie infracțiune în domeniul serviciilor de utilități publice și se pedepsește potrivit prevederilor Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, dacă sunt săvârșite cu intenție, următoarele fapte:
    a) furtul de apă din sistemul public de alimentare cu apă;
    b) furtul de agent termic din sistemul de alimentare cu energie termică”. De asemenea, o altă modificare se referă la facturile emise de serviciile de utilități publice care sunt considerate titluri executorii, ceea ce înseamnă că datornicii, cei care nu își achită la timp facturile, pot fi executați silit fără să se mai ajungă la instanță.

15 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?