Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Lansare de carte și concerte corale la Panciu, de Ziua Culturii Naționale


Primăria Orașului Panciu și Casa Orășenească de Cultură „Mihai Eminescu”   organizează, luni, manifestări dedicate Zilei Culturii Naționale și împlinirii a 167 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. Manifestările vor avea loc începând cu ora 17.00, în Sala Mare a Casei de Cultură. Programul include lansarea cărții „Vrancea Literară – Antologia scriitorilor vrânceni (vol. I)”, lucrare editată cu sprijinul Primăriei Orașului Panciu, și concertul susținut de Corul de Cameră „Pastorala”, dirijat de profesorul Dumitru Săndulachi.
În cadrul aceluiași eveniment, al cărui amfitrion va fi scriitorul Culiță Ioan Ușurelu, președintele Ligii Scriitorilor din Vrancea și redactor-șef al revistei „Salonul literar”, va mai fi un recital al Corului de Cameră „Cantabile”, din Liceului Teoretic „Ioan Slavici” Panciu, pregătit de profesorul Andrei Igor Manovici. De asemenea, va fi evocat poetul național Mihai Eminescu, de la a cărui naștere se împlinesc, pe 15 ianuarie, 167 de ani. „Ziua Culturii Naționale reprezintă un moment de reflecție asupra identității culturale a poporului român, dar și de omagiere a personalităților care contribuie la promovarea valorilor spirituale românești. În acest an, Primăria Orașului Panciu și Casa Orășenească de Cultură «Mihai Eminescu» Panciu vor organiza luni, 16 ianuarie 2017, începând cu ora 17.00, manifestările dedicate Zilei Culturii Naționale și împlinirii a 167 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. Programul include o lansare de carte, «Vrancea literară – Antologia scriitorilor vrânceni (vol. I), editată cu sprijinul Primăriei Orașului Panciu, precum și un concert susținut de Corul «Pastorala», dirijat de profesorul Dumitru Săndulachi. Un recital va susține și Corul «Cantabile», de la Liceul Teoretic «Ioan Slavici», dirijat de profesorul Andrei Igor Manovici. La aceste evenimente sunt invitați toți păncenii care iubesc literatura, muzica și respectă valorile culturii românești”, a declarat primarul Iulian Nica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?