Tânărul care în noaptea de 4 spre 5 ianuarie a fost găsit în clubul Soho, unde intrase prin efracție pentru a fura, a fost arestat preventiv. Potrivit polițiștilor, el are 25 ani, este din localitatea Slobozia, județul Ialomița, și a spart și un autoturism pe raza municipiului Focșani, în aceeași noapte, din care a furat un telefon mobil.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ieri a fost dus la instanță cu propunere de arestare preventivă. „La data de 5 ianuarie a.c., polițiștii focșăneni au fost sesizați despre faptul că în noaptea de 04/05.01.2017, persoane necunoscute, prin spargerea geamului de la portiera dreaptă spate de la un autoturism parcat, ar fi sustras un telefon mobil. În urma cercetărilor efectuate, a fost depistat un tânăr de 25 ani, din municipiul Slobozia, județul Ialomița, iar la controlul corporal efectuat asupra lui a fost găsit telefonul mobil reclamat ca fiind sustras. Totodată, polițiștii au mai stabilit faptul că acesta este principalul bănuit de săvârșirea unui număr de 3 infracțiuni de furt din societăți comerciale și din auto. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore (…). Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activități infracționale”, au precizat polițiștii într-un buletin informativ.
Ieri, magistrații Judecătoriei Focșani au admis propunerea de arestare preventivă, pe numele tânărului fiind emis mandat pentru 30 de zile. „(…) admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani. Dispune arestarea preventivă a inculpatului CURTE IONUÅ¢, pentru săvârșirea infracțiunilor de: – furt calificat (…) – furt calificat (…); – tentativă de furt calificat (…); – furt calificat (…); – tentativă de furt calificat (…), pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 06.01.2017 până la 04.02.2017 inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. (…) cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu (…), în cuantum de 130 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare. Pronunțată în camera de consiliu, azi, 06.01.2017, ora 14:40”, este decizia magistraților de la Judecătoria Focșani