Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

GALERIE FOTO : Elevii Școlii „Regina Maria” din Vintileasca au colindat în biserici


Mai mulți elevi de la Școala Gimnazială „Regina Maria” din Vintileasca au colindat biserica satului și schiturile din împrejurimi. Eromonahul Veniamin de la Schitul Dealul Sării a fost plăcut surprins de prezența copiilor, dar și de colindele înălțătoare interpretate de aceștia. O parte dintre copiii și-au manifestat dorința de a primi Sfânta taină a Împărtășaniei la schit. La sfârșit, Eromonahul le-a ținut un cuvânt colindătorilor, legat de Evanghelia zilei, a apreciat că ei duc portul popular mai departe și le-a împărtășit importanța colindelor, precum și semnificația acestora.
În ajunul Crăciunului, copiii au ajuns la Schitul Muntioru, unde se oficia slujba de Vecernie. Atât preotul Macarie cât și preotul Valerie au fost foarte impresionați de prezența elevilor, lăsându-i să colinde după încheierea Litiei. La final, micii colindători au fost răsplătiți cu colaci și nuci.

Biserica satului, colindată în ziua Sfântă a Crăciunului
 
În ziua de Crăciun, elevii au colindat, ca în fiecare an de altfel, Biserica Parohială din Vintileasca, unde au fost primiți cu mare căldură de credincioși și de preotul paroh. Au fost copii de la grădiniță până la liceu, cei mari participând și la cântările din cadrul Sfintei Liturghii, iar la momentul potrivit, mai exact la Chinonic, au cântat câteva colinde. În timp ce mai mulți credincioși primeau Sfânta Taină a Împărtășaniei, dar și în timpul miruitului, elevii au cântat mai multe colinde, pentru a vesti Nașterea Domnului Iisus Hristos.
Copiii au făcut o bucurie imensă credincioșilor, în primul rând că au sufletul curat precum îngerii, dar și pentru faptul că le-au provocat emoții puternice prin purtarea costumelor populare și prin evocarea amintirilor din timpul copilăriei fiecăruia. Preotul paroh Nicolae Potop le-a mulțumit copiilor pentru efortul depus de a colinda an de an Sfânta Biserică, dar și pentru interpretările lor.
„Copiii au creat un moment cu adevărat emoționant, după cum suntem obișnuiți în fiecare an, să ascultăm colinda lor pură și plină de emoție. Mă bucură faptul că poartă cu bucurie portul tradițional, ceea ce mă face să cred că au înțeles însemnătatea acestuia, că este o emblemă a neamului nostru românesc, realizând legătura dintre înaintași și generațiile viitoare. Le mulțumesc încă o dată copiilor că în fiecare an vin și ne colindă, ne fac pe toți să simțim bucuria Nașterii Domnului mult mai intens, trezind copilul din fiecare. De asemenea, îi mulțumesc profesorului de Religie, Gabriel Trestianu, care i-a îndrumat pe copii în acest sens și doresc să avem în continuare o colaborare la fel de frumoasă între școală și biserică”, a precizat preotul paroh. La sfârșit, copiii au primit daruri de la Moș Crăciun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?