Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

GALERIE FOTO: Elevii Școlii Cîmpineanca au fost împărtăşiţi


Aproximativ 100 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Ioan Cîmpineanu” din comuna Cîmpineanca au fost împărtășiți de preotul Cristian Niță, profesor la școala din localitate. Elevii au participat mai întâi la oficierea Sfintei Liturghii în Capela Sfântul Pantelimon din localitate, prilej cu care au putut rememora ceea ce au învățat la orele de curs. La această activitate au participat directorul unității de învățământ, profesoara Violeta Lemnaru, cadrele didactice și un număr însemnat de elevi.
La final, elevii au primit daruri din partea Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei – Sectorul Social-filantropic și misionar. „Această acțiune este în continuarea celei din postul Paștelui, când în jur de 40 de elevi au fost împărtășiți. Pentru ca bucuria Nașterii Domnului să fie deplină, la îndemnul părinților și chiar al copiilor, am considerat oportună această acțiune. Elevii au fost foarte încântați atât de primirea Sfintei Euharistii, cât și de faptul că au primit daruri din partea Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei”, a precizat preotul Cristian Niță.

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?