Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

Un elev de la Școala nr. 3 din Focșani a ajuns la spital în urma unei lovituri la cap


Un elev al Școlii gimnaziale numărul 3 din Focșani a ajuns marți în jurul prânzului la Spitalul Județean de Urgență Focșani cu o lovitură la cap, după ce a căzut de pe un scaun. „D.R.A., persoană de sex masculin, în vârstă de 11 ani, din Focșani este adus cu contuzie craniană prin cădere de la același nivel (agresiune). Plagă punctiformă regiunea occipitală. Pacientul nu este internat”, se precizează în buletinul de presă al Spitalului Județean, întocmit de purtătoarea de cuvânt Alina Cosma.
    Întrebată despre cele întâmplate, directoarea școlii numărul 3, Tatiana Bănică,  ne-a spus că în urma discuțiilor cu părinții copilului s-a ajuns la concluzia nu ar fi fost vorba de fapt de o agresiune. „Copilul stătea pe marginea unui scaun înclinat și a căzut. A fost dus imediat la cabinetul medical al școlii, dar cred că mai mult s-a speriat când a văzut poliția și agitația. Nu știu cine a chemat poliția, cred că vreunul dintre copii. Cel mic a fost dus într-adevăr la spital, dar acum este bine, s-a întors la ore și e în regulă. Fiecare are varianta lui vizavi de cele întâmplate, unii zic că s-ar fi dezechilibrat, alții că ar fi fost împins. Nu este o clasă cu probleme și la nivelul școlii nu înregistrăm frecvent astfel de situații”, ne-a spus directoarea. 
   Agresiune sau nu, când am ajuns la Școala numărul 3, în biroul directoarei avea loc o întâlnire între părinți și cadre didactice, pe tema celor întâmplate.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?