Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Tânără de 19 ani, VIOLATĂ în Focșani de un bărbat pe care îl cunoștea din vedere


O tânără de 19 ani, din Focșani, a reclamat la poliție că a fost violată de un bărbat pe care îl cunoștea din vedere. Acesta se numește Vasile S., este din Focșani și are 27 de ani.
Polițiștii susțin că tânăra ar fi fost forțată să întrețină relații sexuale cu bărbatul, într-un loc întunecos de pe strada Al. Vlahuță. Imediat ce a scăpat din mâinile agresorului, fata s-a dus la poliție și a povestit oamenilor legii ceea ce a pățit. Deoarece tânăra îl cunoștea pe violator din vedere, prinderea lui a fost o chestiune de minute. „La data de 18 septembrie a.c., ora 20.30, o tânără de 19 ani din municipiul Focșani a sesizat faptul că în timp ce se afla pe str. Al. Vlahuță ar fi fost acostată de un tânăr de 27 de ani, din localitate, tânăr pe care îl cunoștea din vedere, și acesta ar fi forțat-o să îl însoțească într-un loc întunecos, unde ar fi obligat-o să întrețină relații sexuale. Tânărul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Focșani pentru continuarea cercetărilor și a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate în vederea documentării activității infracționale”, se arată în comunicatul primit de la IPJ Vrancea.
Bărbatul a fost inițial reținut pentru 24 de ore, iar ieri a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, primind mandat pentru 30 de zile. Surse din cadrul anchetei spun că bărbatul ar fi recidivist, având la activ și o tâlhărie. „(…) admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani. Dispune arestarea preventivă a inculpatului S(..) VASILE IULIAN, pentru săvârșirea infracțiunii de viol (…) pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 20.09.2016 până la data de 19.10.2016, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. (…) Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare. Pronunțată în camera de consiliu, azi, 19.09.2016, ora 17.30”, este decizia magistraților de la Judecătoria Focșani.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?