Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Baschet – Jocuri de pregătire pentru CSM 2007 – LPS Focșani U 14


Formația de baschet U 14 a CSM 2007-LPS Focșani, pregătită de profesorii Petruț Mihai și Mircea Petrișor continuă în Sala Polivalentă antrenamentele în vederea participării la viitoarea ediție a campionatului național. Sâmbătă după amiază, de la ora 16,00 și duminică dimineața, focșănenii vor avea jocuri amicale cu formații din Galați și Buzău.
Campionatul va începe la 1 octombrie, dată până la care cei doi antrenori lucrează pentru a-și aduce elevii într-o bună formă de concurs pentru a putea îndeplini obiectivul pe care echipa și l-a stabilit – calificarea în faza următoare a campionatului, ceea ce înseamnă clasarea pe unul dintre primele trei locuri la sfârșitul fazei de calificare.
Formația focșăneană a avut în pregătiri un baschetbalist talentat, Octavian Ilie, de la Tîrgu Jiu, pe are antrenorii de la CSM 2007 – LPS Focșani și ar fi dorit foarte mult să-l aibă în lot. Sportivul a dovedit calitățile cu care ar fi făcut față fără probleme la Focșani, dar părinții acestuia  au decis că este mai bine să amâne transferul pentru anul viitor!
Cu lotul pe care îl au la dispoziție, profesorii Petruț Mihai și Mircea Petrișor pot trece din faza de calificare în faza semifinală!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?