Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Surpriză pentru șoferii vitezomani! Vor fi „vânați“ cu radarul tip pistol Trucam


Polițiștii de la rutieră vor avea în curând o „surpriză” pentru conducătorii auto, neplăcută pentru mulți. Începând de săptămâna viitoare, vitezomanii vor fi mai ușor de depistat în trafic și asta deoarece oamenii legii vor fi dotați cu un aparat radar tip pistol Trucam.
Din cauza numărului mare de accidente rutiere grave petrecute în județul Vrancea, la care principala cauză a fost viteza excesivă, comisarul șef Cătălin Stegărescu, șeful Serviciului Rutier Vrancea, a solicitat un astfel de aparat pentru a putea depista mai ușor vitezomanii. „Am solicitat un aparat radar tip pistol Trucam pentru a putea depista mai ușor în trafic șoferii care circulă cu viteză peste limita admisă. Considerăm că acest aparat este necesar, având în vedere numărul mare de accidente grave petrecute pe raza județului Vrancea, unde viteza a fost considerată principala cauză a evenimentelor rutiere”, a precizat comisarul șef Cătălin Stegărescu, șeful Serviciului Rutier Vrancea.
Aparatul radar tip pistol Trucam stochează pe cardul de memorie înregistrări video, fotografii HD detaliate, ce pot surprinde marca mașinii și chiar trăsăturile faciale ale conducătorului auto. De asemenea, radarul Trucam poate fi folosit pe timp de noapte și în orice condiții meteo.

Încă două mașini de poliție dotate cu radar
 
Polițiștii vor supraveghea traficul rutier cu încă două mașini care vor avea amplasate pe ele radare. Acestea vor sta „ascunse”, pentru a putea surprinde șoferii care încalcă limitele de viteză admise pe anumite tronsoane de drum.
„Încă două mașini ale poliției rutiere vor ieși în trafic având montate pe ele aparate radar. Acestea nu vor fi vizibile, vom face în așa fel încât să surprindem șoferii care circulă cu viteză mare. Știu că vom fi acuzați că stăm la pândă, dar participanții la trafic ar trebui să știe că facem asta pentru siguranța lor. Conducătorii auto trebuie să circule corect nu pentru că ne aflăm noi într-o oarecare zonă, ci trebuie să conștientizeze că doar respectând regulile codului rutier nu vor avea parte de evenimente neplăcute”, a adăugat șeful Poliției Rutiere.

23 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?