Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO : Fotbal, juniori B – Focșănenii tac și fac!


Formația LPS Focșani: Mirică – Chiriac, Panaite, Dumitrașcu, Gurău – Pașalău – Milea, Răzvan, Radu (56 Sandu), Bobu – Mustață (57 Vlad).
Au mai fost înscriși pe foaia de joc Stoian, Pepene, Vintilă, Bucșă, Marin.
Juniorii B ai Focșaniului par a fi înțeles foarte bine care le sunt posibilitățile și arată o siguranță remarcabilă în joc. Respectă ce le cere de pe margine profesorul Daniel Bănică, acoperă bine terenul și nu se descoperă inutil atunci când nu este cazul! În meciul de sâmbătă împotriva LPS Galați, o echipă bună, dar nu de speriat așa cum dorea să acrediteze ideea antrenorul său, focșănenii au lucrat metodic, au ajuns în poziții de gol în câteva rânduri în prima parte a meciului, ca și în repriza a doua, dar golul a venit abia în minutul 62 când Panaite a trimis cu capul în poartă mingea venită din cetrarea de la corner a lui Gurău, ce se dovedește a fi o achiziție foarte reușită! Tot după corner a urmat și golul oaspeților, în minutul 80, când Mirică a respins centrarea până la un gălățean rămas liber la 16 metri reluarea inspirată a acestuia aducând egalitatea. În primul minut al prelugirilor, imediat după egalare, Vlad a șutat de la 16 metri lângă bară și portarul gălățean nu a mai avut ce face. Două minute mai târziu, Bobu a trimis lobat din unghi, și a stabilit   scorul final: 3-1!  
Chiar dacă și-au ajudecat-o, ca număr de goluri, în ultimele trei minute de joc, fotbaliștii de la LPS Focșani și-au construit victoria de-a lungul meciului, gălățenii înscriind la singurul lor șut pe poartă din tot meciul!   
În etapa viitoare, miercuri, la Brăila, la juniori B, ACS Dacia Unirea – LPS Focșani. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?