Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Bijuteriile turistice ale Italiei suferă de pe urma succesului lor


Din cauza numărului mare de turiști, circulația pe drumul de coastă care leagă satele din regiunea Cinque Terre din Italia se desfășoară zilele acestea în sistem pendul, transmite AFP. Creșterea numărului de turiști chinezi este unul dintre motivele pentru care acest parc național înscris în patrimoniul Unesco, unde trăiesc aproximativ 5.000 de locuitori, a atras anul trecut 2,5 milioane de turiști. În acest an, din cauza îngrijorărilor legate de atentate și a instabilității din alte destinații turistice precum Tunisia și Turcia, numărul turiștilor care ajung în Italia ar putea crește cu 20%, a explicat Vittorio Alessandro, președintele parcului național Cinque Terre.
    Și alte perle ale turismului italian precum Veneția, Florența sau Capri se confruntă cu presiuni similare care i-au determinat pe unii locuitori să ceară limitarea accesului în anumite zona sufocate de turiști. „Relația dintre vizitatori și locuitori este în pericol să devină una conflictuală”, a explicat recent primarul Veneției, Luigi Brugnaro, care alături de alți responsabili locali a demarat o campanie pentru a putea limita accesul în anumite zone, o măsură pe care Guvernul de la Roma o ia în considerare.
    În cazul parcului național Cinque Terre, Vittorio Alessandro a făcut valuri la începutul acestui an când a dezvăluit o inițiativă de controlare a numărului de vizitatori care intră în regiunea care se întinde pe o suprafață de 43 de kilometri pătrați. Pentru a avea acces pe potecile de coastă trebuie plătit un bilet de 7,50 euro pe zi iar vizitatorii plătesc un bilet mai scump decât localnicii. Inițiativa lui Vittorio Alessandro a fost criticată pentru că riscă să îi determine pe turiști să ocolească zona, însă până acum acest lucru nu s-a întâmplat. Alessandro susține că inițiativa are drept scop doar reducerea numărului de vizitatori în perioadele de vârf. „Nu avem porți, nu avem bariere, parcul este deschis…însă acesta este un teritoriu fragil iar fluxul de vizitatori trebuie raționalizat”, a declarat Vittorio Alessandro.

    În prezent, eforturile se concentrează pe extinderea traficului feroviar, în ideea de a repartiza mai bine în cursul zilei fluxul de sosiri și plecări. Provocarea care a rămas de rezolvat o constituie numărul mare de vizitatori care ajung în regiunea Cinque Terre prin intermediul navelor de croazieră. „Aceștia se deplasează în grupuri compacte și pe perioade foarte scurte. Un turism sustenabil este cel care este benefic atât pentru gazdă cât și pentru vizitator, însă când turismul este atât de rapid și frenetic, teritoriul nu rămâne cu nimic”, consideră Vittorio Alessandro. Chiara Gasparini, o localnică din regiunea Cinque Terre susține că majoritatea localnicilor au profitat de renumele regiunii iar interesul crescut al vizitatorilor din Asia a permis extinderea sezonului turistic chiar și în lunile ianuarie și februarie, care în mod tradițional sunt mai liniștite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?