Cunoscut în popor sub denumirea de ”Gura leului”, genul Antirrhinum face parte din familia Scrophulariaceae și cuprinde circa 40 de specii anuale, bienale și perene, dintre care cea mai cunoscută este Antirrhinum majus L. Numele genului își are originea în termenii grecești ”anti”, care înseamnă asemănător, și ”rinos” — bot, făcând astfel aluzie la asemănarea florii cu un bot de leu, notează prof. dr. Florin Toma în volumul ”Floricultură și Artă florală”. Dacă floarea este apăsată pe părțile sale laterale, acestea se deschid larg, asemănător unei guri de leu.
Potrivit site-ului www.tarancutaurbana.ro, în Evul Mediu, florile de gura leului erau apreciate pentru proprietățile lor magice, supranaturale, considerându-se că feresc oamenii de descântece și de blesteme. În Grecia antică, femeile însărcinate consumau ceai din frunze de gura leului, care avea rolul de a le atenua durerile sarcinii, notează site-ul http://mamistietot.ro, iar învățații încurajau consumul de gura leului cel puțin o dată pe săptămână, pentru o bătrânețe lungă și sănătoasă. Și în medicina tradițională, această plantă constituie un dezinfectant excepțional, dar este apreciată și pentru proprietățile sale antiinflamatorii, astringente, emoliente, diuretice și analgezice, fiind folosită, atât pentru uz intern cât și extern, în faringită, inflamații sau ulcerații la nivelul cavității bucale, arsuri la stomac, erupții sau arsuri cutanate și afecțiuni ale ficatului.
Gura leului este originară din sudul și din vestul Europei, din nordul Africii, din regiunile cu climat subtropical și temperat maritim, și din America de Nord, potrivit prof. dr. Elena Șelaru, în cartea ”Cultura florilor de grădină”. Varietățile și soiurile se deosebesc între ele prin vigoarea și înălțimea plantei, de la 20-30 cm până la 80-100 cm, mai mult sau mai puțin ramificată, prin mărimea și coloritul florilor și prin timpurietate. Ramificarea poate fi stimulată prin ciupirea plantelor în faza de răsad. Frunzele sunt colorate în verde intens sau verde roșiatic, armonizându-se cu coloritul florilor. Florile sunt bilabiate, grupate în inflorescențe terminale tip racem și înfloresc din iunie până în octombrie. De altfel, se spune că această plantă aduce noroc persoanelor din zodia Rac, prin urmare celor născuți în plină vară. În funcție de înălțimea plantei, există trei varietăți: de talie mică, având denumirea științifică de pumilum, de talie medie — nanum, și de talie înaltă — grandiflorum.
În cazul varietății pumilum, plantele au 20-25 cm înălțime, prezintă multe ramificații și puține flori în inflorescență. Aceasta cuprinde soiurile Schneeflocke (flori albe), Sulphureum (flori galbene), Defiance (flori roșii-purpurii), Floral Showers Mixed, Bell Mixed, Tahiti Mixed, Floral Carpet Mixed, Kim Orange Bicolour, Peaches & Cream, Purple & White Bells, Tom Thumb, Rio, Tapis de fleurs, Tom Pouce. La varietatea nanum, plantele au înălțimea de 35-50 cm, sunt foarte ramificate, cu un număr mediu de flori în inflorescențe. Soiurile reprezentative sunt Crimson Velvet (flori roșii), Brillantrosa (flori roz strălucitor cu o pată galbenă pe labiul mic), Rosella (flori roz), Eldorado (flori galbene), Zugspitze (flori albe), Kim, Trompete Serenade, Jamaican Mixt, Majestic, Liberty.
La varietatea grandiflorum, plantele au înălțime de 80-100 cm înălțime, tufa fiind mai puțin densă, iar florile sunt mari, dispuse în număr mare în inflorescență. Se remarcă soiurile Swarzerprinz, Crimson (flori roșu închis spre negru), Grenadier (flori roșu-carmin), Aniversare, Die Rose (flori roz), Rocket, Butterfly, Maximum, Riesen Treib. Gura leului este o plantă puțin pretențioasă față de căldură, nevoia de temperaturi mai înalte (16-20 grade Celsius) fiind ceva mai mare numai la producerea răsadurilor. În rest, sunt suficiente 8-10 grade Celsius noaptea și 12-14 grade Celsius ziua. Poate ierna afară, dar doar protejată de frunze uscate și amplasată la adăpostul unui zid sau gard, situație în care va înflori cu cel puțin o lună mai devreme. Îi place, însă, soarele, care amplifică strălucirea florilor. Gura leului este folosită pentru amenajarea rondurilor, platbandelor, petelor florale. Soiurile pitice sunt folosite îndeosebi ca plante de bordură sau în jardiniere, iar cele înalte se comercializează ca flori tăiate. Recoltarea acestora se face atunci când jumătate din florile inflorescenței sunt deschise.
