Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Proprietarii Casei Macridescu au constestat amenda de la Direcția de Cultură


Direcția pentru Cultură se judecă la Tribunalul Vrancea cu proprietarii monumentului istoric Casa Macridescu care au contestat amenda de 8 mii lei aplicată pentru că nu și-au îndeplinit obligațiile legale pentru  protejarea monumentelor istorice. Amenzile au fost aplicate în iunie 2015 de inspectorii Direcției pentru Cultură care au considerat că nu au fost respectate obligațiile prevăzute de legea 422 din 2001 însă coproprietarele au uzat de dreptul de a formula plângere contravențională împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravenției. Plângerea a fost judecată pe fond la Judecătoria Focșani unde instanța, „analizând situația de fapt prezentată de părțile în proces prin plângerea contravențională, întâmpinare, concluziile scrise formulate și prin probatoriul administrat în cauză, a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de cele două coproprietare”. „În prezent, dosarul se află pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamantele formulând apel împotriva sentinței civile pronunțate de Judecătoria Focșani, conform dispozițiilor legale. În vederea exercitării dreptului la apărare, Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea a depus întâmpinare, instanța competentă urmând ca, la finalizarea procedurii premergătoare prevăzute de Codul de Procedură Civilă, să stabilească primul termen de judecată a apelului formulat. Totodată, Direcția Județeană pentru Cultură va depune toate eforturile pentru a convinge instanța de apel asupra legalității și corectitudinii sentinței civile pronunțate de instanța de fond”, se arată în comunicatul Direcției pentru Cultură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?