Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Lucrările de extindere a reţelei de gaze din Panciu, finalizate în această vară


Lucrările de extindere a rețelei de distribuție a gazelor naturale din orașul Panciu vor fi finalizate în această vară. Primarul Iulian Nica a declarat că rețeaua de distribuție a gazelor naturale din oraș va fi extinsă prin intermediul proiectului „Extindere rețea distribuție gaze naturale în orașul Panciu, județul Vrancea – Etapa a II-a”. Investiția are o valoare totală de 613.656,60 lei, din care 429.559,62 lei reprezintă contribuția proprie din bugetul local și 184.096,98 lei reprezintă contribuția operatorului licențiat. „Au fost deja realizate lucrări de extindere a rețelei de gaze pe mai multe străzi, iar până în luna august, cel mai probabil vor fi finalizate aceste lucrări. În această etapă, rețeaua de gaze naturale se va extinde cu 2.365 metri. Extinderea vizează străzi din cartierele aparținătoare orașului Panciu, respectiv Dumbrava, Satu-Nou, Crucea de Jos, Crucea de Sus și Neicu. Această investiție este imperios necesară pentru a reduce disparitățile teritoriale și sociale din comunitatea locală și pentru a crește gradul de confort și siguranță în asigurarea încălzirii locuințelor individuale ale populației”, a precizat primarul Iulian Nica.
    Lucrările prevăzute în proiect se vor executa în:  Cartierul Dumbrava -Str. Independenței – de la intersecția cu str. Muncii până la imobil nr. 99; Str. Muncii – de la imobil nr. 16 până la imobil nr. 19; Str. Pinului – de la intersecția cu str. Muncii până la imobil nr. 2; Str. Caraiman – de la intersecția cu str. Maior Tulea până la intersecția cu str. Muncii; Cartierul Satu-Nou – Str. Aurel Vlaicu – de la intersecția cu str. Grivița până la intersecția cu str. Oituz; Str. Oituz – de la imobil nr. 2 până la intersecția cu str. Alexandru Vlahuță; Str. Alexandru Vlahuță – de la intersecția cu str. Oituz până la imobil nr. 4; Cartierul Crucea de Jos; Str. Costache Negri – de la intersecția cu str. Nicolae Titulescu până la intersecția cu str. Ecaterina Teodoroiu. În proiect mai sunt cuprinse str. Răscoala – de la intersecția cu str. Mihai Eminescu până la intersecția cu str. Liniștei, din Cartierul Neicului și str. Victoriei – pe o lungime de 100 de metri, din Cartierul Crucea de Sus.
    În anul 2015, rețeaua a fost extinsă pe străzile Maior Tulea, Răscoala, Nicolae Titulescu (între străzile Ion Roată, George Enescu și Walter Mărăcineanu, pe partea dreaptă sens Panciu-Străoane), Titu Maiorescu (zona Industrială) și Aleea Grivița. Orașul Panciu beneficiază de o rețea de distribuție gaze naturale începând cu anul 2009. Până în prezent, la această rețea s-au branșat atât persoane fizice, cât și operatori economici și instituții publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?