Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

VIDEO: Marian Oprişan a prezentat parcul industrial, care va genera CINCI MII de locuri de muncă


Președintele Consiliului Județean Vrancea și al UNCJR, Marian Oprișan, a prezentat, ieri, proiectul Parcului Industrial. Consiliul Județean intenționează să construiască acest parc industrial pe  51 de hectare de teren, situate la 7 kilometri distanță de Focșani. Odată înființat, acest parc industrial va duce la crearea de 5000 de noi locuri de muncă.

    În sala mare a Consiliului Județean a avut loc ieri prezentarea proiectului Parcului Industrial. Acesta va fi construit pe  51 de hectare de teren, situate la 7 kilometri distanță de Focșani. La eveniment au participat președintele Consiliului Județean și al UNCJR, Marian Oprișan, președintele Asociației Parcurilor Industriale, Tehnologice, Åžtiințifice și a Incubatoarelor de Afaceri din România (APITSIAR), Traian Bărbat, arhitectul-șef al județului, Daniela Olaru.    
    Traian Bărbat a făcut o scurtă prezentare a condițiilor necesare pentru înființarea unui parc industrial, dar a arătat și care sunt avantajele unui astfel de obiectiv și câte sunt funcționale în acest moment în România. „Numărul total de parcuri industriale din România este de 85, din care dețin titlu de parc industrial 58, iar 40 fac parte din Asociația Parcurilor Industriale, Tehnologice, Åžtiințifice și a Incubatoarelor din România. Numărul de locuri de muncă create în România este de aproximativ 40 de mii, iar numărul de societăți care activează în parcurile cu titlu este de aproximativ 850”, a spus Traian Bărbat.

    Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a declarat că dorința administrației județene de a realiza un parc industrial este mult mai veche, numai că în ultimii zece ani acest proiect a fost tergiversat de guvernările Boc -Ungureanu. „Dorința municipiului Focșani și a județului Vrancea de a avea un parc industrial este mult mai veche numai că în ultimii zece ani, o spun cu toată responsabilitatea și cu toată deschiderea, n-am găsit niciun fel de înțelegere la Guvernul României. Aduceți-vă aminte că am avut o discuție inclusiv cu prim ministrul Emil Boc la vremea respectivă, chiar aici la Focșani despre această chestiune, dar din nefericire lucrurile nu s-au materializat. Vreau să vă spun cu toată răspunderea, a venit momentul ca Focșaniul și Vrancea să aibă un parc industrial”, a afirmat Marian Oprișan.
    Åžeful administrației județene a arătat că administrația județeană are în perspectivă înființarea a încă un parc industrial. „Este primul parc de acest gen din județul Vrancea și din municipiul Focșani,  însă nu va rămâne singurul pentru că în perspectivă mai avem, în funcție de succesul acestui parc, intenția de a mai face un parc industrial. Pe de altă parte, administrația publică județeană înființează acest parc industrial cu o țintă principală și anume atragerea de investitori și crearea locurilor de muncă la nivelul Județului Vrancea. Nu vreau să-mi imaginez ce vor spune cârcotașii despre acest parc industrial, dar eu știu că cetățenii Județului Vrancea își doresc acest lucru, cetățenii municipiului Focșani își doresc acest lucru și noi ca administrație evident nu facem altceva decât să punem în practică ceea ce este absolut necesar ca și comunitatea județului Vrancea să dețină o asemenea investiție”, a spus președintele Marian Oprișan.

    Vrancea va avea aeroport și autostradă

    După prezentarea proiectului, președintele Marian Oprișan a declarat că pentru ca acest parc industrial să devină realitate și să fie funcțional este nevoie de realizarea unei infrastructuri specifice. „Cred că trebuie să spunem un adevăr fundamental despre infrastructura necesară în România. Indiferent câte parcuri industriale am face în Moldova sau în Sud-Estul României, fără autostradă și fără aeroport vorbim povești de adormit copiii despre investițiile străine. Este și motivul pentru care încercăm în ultimii ani să creăm aceste lucruri. Peste tot unde am fost, investitorii străini au întrebat: «Aveți aeroport la Focșani?», «Nu avem», «Aveți autostradă la Focșani», «Nu avem». Partea de vest a țării a beneficiat de o poziție geografică fundamentală, iată că infrastructura privind autostrăzile devine o realitate în zona Transilvaniei”, a afirmat președintele Marian Oprișan.
    Dezvoltarea economică a unei regiuni este legată de situația infrastructurii, de accesul către zona respectivă. În cazul României, au fost avantajate zonele din vest unde regimul comunist a făcut aeroporturi, precum Oradea, Satu Mare, Tîrgu Mureș, Arad, Timișoara, Sibiu. De asemenea, Prahova este aproape de aeroportul Otopeni, Bacăul are aeroport, Suceava și Iașiul au aeroport.

 

   Președintele Marian Oprișan i-a asigurat pe vrânceni că Focșaniul va avea aeroport și autostradă în următorii ani. „Vă asigur că și Focșani va avea aeroport, deși pentru unii poate părea o chestiune științifico-fantastică. Fără realizarea autostrăzii București-Buzău-Focșani-Bacău-Suceava, teoria investiții străine este una falsă, indiferent cât ne-am chinui să facem aceste lucruri. Punem bazele parcului industrial pentru că vrem să fim pregătiți în paralel cu infrastructura pe care guvernul României o va construi în următorii ani în așa fel încât atunci când va fi gata să putem să răspundem prezent tuturor categoriilor de investitori, autohtoni și străini”, a afirmat președintele Marian Oprișan. Acesta a precizat că realizarea parcului industrial care va crea peste cinci mii de locuri de muncă „este strâns legată de construcția autostrăzii, a unui viitor aeroport la nivelul județului Vrancea”. 
    Vă reamintim că plenul Consiliului Județean Vrancea a aprobat, în luna octombrie, preluarea în administrare de la Consiliul Local Focșani a aproximativ 51 de hectare de teren pe care va fi construit parcul industrial. Anterior,  plenul Consiliului Local Focșani a fost de acord cu inițiativa președintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan, de a înființa un parc industrial la limita cu localitatea Răstoaca. Arhitectul șef al județului, Daniela Olaru, a declarat la acea dată că pentru înființarea unui parc industrial trebuie realizate mai multe proceduri printre care hotărârea de trecere în patrimoniul Consiliului Județean Vrancea a terenului în vederea înființării parcului și stabilirii administratorului parcului; elaborarea documentației de urbanism (plan urbanistic zonal); elaborarea studiului de fezabilitate pentru echiparea tehnico-edilitară; avizul de principiu al autorității de mediu; cerere de acordare titlu parc industrial adresată ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice – Direcția Generală Administrație Publică.

25 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?