Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

Despre fotbalişti formaţi la Focşani şi plecaţi în alte părţi


Ne-a scris domnul Sorin Robu: „Citesc de ani de zile rubrica de sport, reportaje care fac cinste județului, le promovez pe facebook. Dar sunt surprins că nu scrieți nimic de copiii de la grupa 2005 a CSM care sunt transferați la LPS Buzău pentru sezonul fotbalistic 2015-2016. Ei fac cinste județului ajutând județul vecin în campionatul intern, fiind pe primul loc. Acești copii au plecat să joace acolo pentru că au fost solicitați. De asemenea sunt doi copii de la un alt club care  joacă pentru Juniorul București. Åžtiați? Vă rog să scoateți la iveală și astfel de performanțe care ne fac cinste județului”.
    Domnule Robu, am răspuns propunerii dumneavoastră și am stat de vorbă cu președintele CSM Focșani, Danielette Iorga, și cu antrenorul de la grupa 2005, Octavian Bucătaru.  De la domniile lor am aflat că, într-adevăr, șapte copii de la grupa în discuție au fost împrumutați, pentru ediția de campionat în curs, la LPS Buzău, club pentru care joacă. Åži o fac având rezultate foarte bune! Ceea ce trebuie adăugat: echipa LPS Buzău este pregătită de Octavian Bucătaru, iar cei șapte mici fotbaliști sunt antrenați la Focșani de același fost valoros fotbalist, ale cărui calități de antrenor au fost probate cu o altă generație de jucători cu care a lcrat o perioadă și care au terminat junioratul anul trecut. Unde și cum joacă acești fotbaliști ține de ceea ce decide clubul care i-a format și de ceea ce-și doresc părinții acestora. Faptul că ei au evoluții foarte bune în campionatul județului Buzău este un motiv de bucurie pentru cei care îi pregătesc și pentru cei ce le sunt alături. Ca și pentru cei ce simt ceva pentru acest județ, măcar din patriotism local.
    Din județ au plecat copii și la clubul Junior București, probabil și la alte cluburi din țară și străinătate. Este un lucru de apreciat. În acest moment pot da doar două nume: Åžtefan Pădineanu, la Steaua București și Andrei Paizan, la Dinamo București. Sunt fotbaliști talentați, așa cum sunt, fără îndoială, și ceilalți jucători care au început fotbalul la Focșani apoi au plecat în alte părți. Așteptăm cu încredere ca ei să confirme și să devină fotbaliști adevărați, așa cum au fost mulți fotbaliști plecați de la Focșani în fotbalul mare. Sau, doar au rămas acasă, la Focșani, și au dat consistență ani mulți fenomenului fotbalistic de aici!

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?