Firmele de apartament vor scăpa de impozitele locale uriașe dacă nu își deduc în contabilitate cheltuilile cu utilitățile. Ministerul de Finanțe vrea să modifice, din nou, normele de aplicare a Codului Fiscal, iar una din noutăți se referă exact la speța impozitului pe clădirile care aparțin persoanelor fizice unde funcționează un agent economic.
Modificări se aduc și la modul în care trebuie completată declarația ce trebuie depusă la serviciile de taxe și impozite locale din primării. De asemenea, este definită și sintagma „cheltuieli cu utilitățile”. „În aplicarea prevederilor art. 459 alin. (3) din Codul fiscal, pentru calcularea impozitului pe clădirile cu destinație mixtă, aflate în proprietatea persoanelor fizice, unde este înregistrat un domiciliu fiscal la care se desfășoară activitatea economică, iar cheltuielile cu utilitățile nu sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfășoară activitatea economică, impozitul pe clădiri se calculează conform prevederilor art. 457”, spune proiectul de act normativ.
Finanțiștii precizează că, în acest caz, proprietarul depune declarația la serviciul de taxe și impozite locale, dar nu completează informațiile de la Secțiunile V-VII. De asemenea, va trebui depusă și o declarație pe proprie răspundere a proprietarului clădirii sau a persoanei împuternicite prin care se atestă faptul că „nici una din cheltuielile cu utilitățile nu sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfășoară activitatea economică”. Referitor la sintagma „cheltuieli cu utilitățile” reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice precizează că este vorba despre „cheltuieli comune aferente imobilului, energia electrică, gaze naturale, termoficare, apă, canalizare”.