Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Aproape 6000 de familii vrâncene primesc alocații de susținere


În evidențele Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Vrancea figurau, la începutul acestui an, 5.902 familii beneficiare de alocație de susținere, acordată în baza Legii nr. 277/2010. Totodată, potrivit raportului pe anul trecut al Serviciului Public Local de Asistență Socială (SPLAS) al Primăriei Focșani, în orașul nostru au fost în plată 251 de alocații de susținere pentru familiile și persoanele singure care au copii în întreținere, pentru care s-au efectuat 389 de anchete sociale de verificare periodică (la 6 luni), au fost operate în baza de date un număr de 920 declarații și s-au întocmit referate și proiecte de dispoziție a primarului în vederea stabilirii, respingerii, încetării dreptului, a modificarii cuantumului, suspendării dreptului sau pentru reluarea plății pentru 265 titulari. Pentru beneficiile sociale menționate titularul este persoana care solicită acordarea dreptului, iar beneficiarul acestui drept este familia.
    La acest fel de alocație au dreptul familiile formate din soț, soție și copii aflați în întreținerea acestora, care locuiesc împreună, cele formate din persoana singură și copiii aflați în întreținerea acesteia și care locuiesc împreună cu aceasta, precum și bărbatul și femeia necăsătoriți, cu copiii lor și ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc și gospodăresc împreună. Condiția este ca veniturile acestor familii să nu depășească suma de 530 lei pe membru. Titularul este reprezentantul familiei care a întocmit cererile pentru stabilirea și acordarea alocației pentru susținerea familiei.
    Potrivit celor spuse de Ana Răducan, inspector de specialitate în cadrul SPLAS Focșani, cuantumul acestei alocații diferă în funcție de venitul net pe mebru de familie, de componența familiei (doi părinți sau un singur părinte) și de numărul de copii avuți în întreținere.
    Astfel, familiile cu ambii părinți cu venitul net mediu lunar pe membru de familie sub 200 de lei, primesc, ca alocație de susținere: 82 lei pentru cele care au un copil; 164 lei pentru cele cu doi copii; 246 lei cele cu trei copii; 328 lei pentru familiile cu patru sau mai mulți copii. Familiile cu ambii părinți, cu venitul net mediu lunar pe membru de familie între 201 și 530 lei, cuantumul alocației este: 75 lei pentru familia cu un copil; 150 lei pentru cea cu doi copii, 225 pentru familia cu trei copii și 300 de lei pentru cele cu patru sau mai mulți copii.
    În cazul familiilor cu un singur părinte, al căror venit net mediu lunar pe membru de familie este sub 200 de lei, alocația de susținere este de: 107 lei pentru un singur copil; 214 lei pentru doi copii; 321 lei pentru trei copii și 428 lei pentru patru sau mai mulți copii. Totodată, dacă venitul net mediu lunar pe membru de familie, în cazul familiilor cu un părinte, este între 201 și 530 lei, cuantumul alocației va fi de: 102 lei pentru un copil; 204 lei pentru doi copii; 306 lei pentru trei copii și 408 lei pentru patru sau mai mulți copii.

Acte necesare la dosar

    Actele necesare în vederea întocmirii dosarului de alocație pentru susținerea familiei, care se acordă pentru familii cu copii în intreținere și un venit net lunar de până la 530 lei/ membru de familie sunt următoarele: cărți/ buletine de identitate ale părinților (copie și original); certificatul de căsătorie (copie și original); certificatele de naștere ale copiilor și cartea de identitate/buletinul pentru copii de peste 14 ani (copii și original); livretul de familie, completat la zi (copie și original); hotărâre judecatorească definitivă de divorț, certificat de deces sau adeverință de la Penitenciar pentru soțul arestat, dacă este cazul (copie și original); hotărâre judecatorească definitivă de încredințare a copiilor, hotărâre pentru instituirea unei măsuri de ocrotire a copilului, unde este cazul (copie și original); contract locuință (copie și original); adeverință de la asociația de locatari/proprietari din care să reiasă că întreaga familie locuiește la adresa declarată; adeverințe privind venitul net/ cupoane de pensie/ ajutor șomaj/ ajutor social/ declarație notarială pentru persoanele care nu realizează venituri (părinți/ parteneri și copiii adulți necăsătoriți care locuiesc cu familia), pentru luna anterioară depunerii cererii. În adeverințele de salariat, este necesar să se menționeze salariul net pentru luna anterioară depunerii cererii, cu precizarea dacă se beneficiază sau nu de bonuri de masă, inclusiv valoarea acestora.
Mai sunt necesare: cupon pensie de întreținere, dacă este cazul; cupon alocație de stat/ extras de cont (ultima sumă primită); adeverințe de elev; certificat de atestare fiscală de la Finanțele Publice Locale (de domiciliu), pentru ambii soți/ parteneri și copiii adulți necăsătoriți, care locuiesc cu familia; adeverință de la Registrul agricol, pentru ambii soți/ parteneri și copii adulți necăsătoriți, care locuiesc cu familia; adeverință de venit de la Administrația Finanțelor Publice, pentru ambii soți/ parteneri și copiii adulți necăsătoriți, care locuiesc cu familia, atât pentru anul în curs, cât și pentru anul anterior; certificat de încadrare în grad de handicap (copie și original), dacă este cazul. În cazul uniunii consensuale/ concubinaj, se vor prezenta și documente referitoare la partener.
    Toate acestea trebuie puse într-un dosar și duse la sediul SPLAS din cadrul primăriei de domiciliu al solicitantului. Dacă se constată că veniturile lunare pe membru de familie depășesc 530 lei, precum și refuzul solicitantului de a furniza informațiile necesare întocmirii anchetei sociale atrag respingerea dosarului. Dreptul la alocația de sprijin se acordă începând cu luna înregistrării cererii și încetează atunci când beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile legale de acordare a dreptului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?