Ediția: Marți 10 Iunie 2025 Nr. 6895

Ciobanii ar putea avea număr nelimitat de câini la stâni. Cu anumite condiții


Cătălin Vrabie, președintele Federației Cinegetice Independente, îi reprezintă pe vânătorii din România la dezbaterile asupra legii vânătorii din subcomisia organizată în cadrul Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților. Dezbaterile au început săptămâna trecută și vizează numărul de câini de la o stână, perioada pășunatului la ovine și zonele unde este permis pășunatul.
Primele concluzii au arătat că majoritatea participanților, inclusiv vânătorii, susțin varianta ca, la stâne, să nu fie stabilită o limită a numărului de câini. Condiția este însă ca acești câini să fie înregistrați, microcipați, vaccinați, să aibă carnet de sănătate, astfel încât să fie identificați ușor de vânători. Aceștia vor să evite situațiile în care un câine de la stână să fie confundat cu un câine hoinar și, totodată, să îl responsabilizeze pe proprietarul animalului. Dacă animalul este înregistrat, proprietarul va putea fi tras la răspundere în situația în care animalul este identificat în afara zonei de pășunat, în fondul forestier sau în situația în care gonește ori ucide animalele sălbatice sau dacă atacă turiștii din zona montană.
O altă problemă ridicată la dezbaterile de până acum s-a referit la perioada pășunatului și zonele unde acesta este permis. Deși există reglementări stricte, crescătorii de ovine insistă să poată pășuna indiferent de perioadă, în ciuda tratatelor de zootehnie care prevăd o perioadă de stabulație sau că furajarea cu vegetație degradată are drept consecință îmbolnăvirea animalelor. De altfel, agricultorii au subliniat că este nevoie de o reglementare a locurilor unde poate avea loc pășunatul, respectiv să poată fi realizat pe terenurile aflate în proprietatea crescătorilor sau care sunt utilizate în baza unui document autentic. S-ar elimina situații în care unii crescători au chiar și o mie de oi, dar au câteva hectare de teren, pășunând pe terenurile altor proprietari sau depășind norma de încărcare la hectar, rezultând o degradare a pășunii. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?